9.5 C
Giurgiu
vineri,14 februarie 2025
spot_img

Deputatul PNL Giurgiu, Gabriela HORGA: „O nouă tranșă de 250 de lei a fost plătită marți de Guvernul Ciucă, persoanelor vulnerabile”

Aproape 2,4 milioane de cetățeni români beneficiază, de circa jumătate de an, de vouchere pentru alimente și mese calde din programul „Sprijin pentru România”, susținut de Partidul Național Liberal.

Marți, 25 octombrie, aceștia au primit a treia tranșă din ajutorul guvernamental.

„Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a efectuat plățile pentru încărcarea cardurilor sociale cu o nouă tranșă de 250 de lei. Persoanele vulnerabile primesc în total 1.000 de lei, în patru tranșe a câte 250 de lei, pentru a-și cumpăra alimente și mese calde.

Guvernul Ciucă va urgenta procesul de plată, pentru ca tranșa următoare să ajungă la beneficiari înainte de sărbătorile de iarnă. De asemenea, luna următoare, guvernul va distribui persoanelor vulnerabile din programul „Sprijin pentru România” și un pachet cu 12 produse alimentare de bază”, preciza deputatul PNL Giurgiu, Gabriela Horga.

Programul este finanțat din fonduri europene nerambursabile și de la bugetul de stat.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole