Comuna Colibași din județul Giurgiu va primi 12,7 milioane de lei pentru modernizarea drumurilor locale în satele Colibași și Câmpurelu. Contractul de finanțare a fost semnat iar banii sunt asigurați prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
Comuna Colibași primește, de asemenea, 321.469 de lei pentru transpunerea in format GIS a Planului Urbanistic General al comunei. Este vorba de finduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Guvernul Nicolae Ciucă investește în dezvoltarea județului Giurgiu suma de aproximativ 1,2 miliarde de lei prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. 92 de obiective de investiții vor fi finanțate în județul Giurgiu. Se asigură finanțarea pentru servicii esențiale pentru cetățenii județului Giurgiu – apă, drumuri, gaze.
În ceea ce privește fondurile europene, pentru județul Giurgiu au fost aprobate finanțări de peste 200 de milioane de lei prin PNRR, componentele Fondul Local și Valul Renovării.
Astfel, pentru modernizarea și dezvoltarea sistemului de transport public și achiziția de autobuze și microbuze electrice în municipiul Giurgiu si zona sa metropolitană a fost alocată suma de 78,7 de milioane de lei. Din zona metropolitană a municipiului Giurgiu fac parte comunele: Băneasa, Daia, Frățești, Gogoșari, Gostinu, Izvoarele, Malu, Oinacu, Putineiu, Schitu, Slobozia, Stănești, Stoenești și Toporu.
Pentru renovarea energetică a unor clădiri rezidențiale multifamiliale din municipiul Giurgiu a fost alocată suma de 30 de milioane de lei.
Suma de 9,9 milioane de lei este alocată pentru renovarea energetică a sălii de sport și internatului de la Colegiul Național Ion Maiorescu din municipiul Giurgiu.
2,7 milioane de lei sunt destinați pentru renovarea energetică a grădiniței Prichindeii din municipiul Giurgiu.
Suma de 16,38 de milioane de lei este alocată pentru eficientizarea energetică a liceului Dimitrie Bolintineanu din Bolintin-Vale.
Consiliul Județean Giurgiu primește 21 milioane de lei pentru eficientizarea energetică a sediului administrativ.