18.1 C
Giurgiu
duminică,19 mai 2024
spot_img

Deputat PNL Giurgiu, Gabriela HORGA: „Economia românească are rezultate bune chiar și în această perioadă!”

Deși „partenerii” de guvernare aruncă, pe piața media, alte informații, iată că parlamentarul giurgiuvean Gabriela Horga vine cu un contra-atac al acestor „Gigi Contra”: „Economia României are rezultate bune și avem creștere economică chiar și această perioadă de criză”.

Mai mult, parlamentarul liberal giurgiuvean precizează faptul că, în ultimii trei ani, guvernele liberale au realizat un volum record al investițiilor publice, fapt care a contribuit în mod semnificativ la obținerea unor rate importante de creștere economică. 

Ministerul Finanțelor trebuie, însă, să rezolve problemele structurale ale bugetului de stat, să țină deficitul sub control, așa cum a fost asumat prin buget. Doar așa creșterea economică poate influența în bine viața cetățenilor.

Am participat la o masa rotundă pe tema sustenabilității finanțelor publice în România, alături de economiști și profesori universitari, organizată de fundația Konrad Adenauer, mai spune deputatul PNL Giurgiu, Gabriela Horga.

Cum se explică discuțiile despre deficitul bugetar, în condițiile în care România a depășit Ungaria la PIB pe cap locuitor și am ajuns din urmă Portugalia la același capitol?

Am ajuns să discutăm știri negative, deși avem toate premisele să discutăm știri pozitive,  din cauza modului defectuos în care a înțeles să gestioneze situația ministrul PSD al Finanțelor, Adrian Câciu. Bugetul a fost construit pe venituri supraestimate de Ministerul Finanțelor și pe cheltuieli subevaluate, ceea ce nu este permis, mai ales că trebuie respectată legea responsabilității fiscal bugetare.

Încasările la buget au crescut în primele trei luni ale anului, comparativ cu 2022, dar diferența dintre cheltuieli și venituri s-a mărit. În primele trei luni ale anului 2023, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat venituri brute de 88,1 miliarde de lei, cu 7,7 miliarde de lei mai mult (109,6%), comparativ cu trimestrul I din 2022.

Totuși, deficitul bugetar crește. Cheltuielile la buget sunt mai mari față de venituri cu 17 miliarde de lei după primele două luni ale anului, reiese chiar din execuția bugetară publicată de Ministerul Finanțelor. Ministrul Finanțelor s-a angajat că diferența nu va depăși 68,2 miliarde de lei în tot anul 2023. A promis un deficit bugetar de 4,4% din PIB pe tot anul, dar deja deficitul este de 1,07% din PIB.

Pe de altă parte, avem nevoie de investiții și de o absorbție majoră de fonduri europene. Premierul Nicolae Ciucă a spus răspicat că va fi păstrat nivelul record al investițiilor, a încheiat deputatul liberal giurgiuvean.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole