Deși unii politicieni – în special pe plan local, și aici vorbim despre reprezentanți ai PSD Giurgiu, spuneau că Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) ar fi doar o amăgire, și că entitățile mai mici sau mai sărace nu ar avea șanse de a accede, iată că realitatea îi contrazice.
Confomr celor afirmate de către deputatul liberal giurgiuvean Gabriela Horga, primele 92 de milioane de lei, reprezentând finanțări pentru proiecte depuse în acest PNRR, au fost deja alocați, ca urmare a semnării a șapte contracte de finanțare.
Au fost semnate primele contracte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Este vorba de șapte contracte în valoare de peste 92 de milioane de lei. Acestea permit reabilitarea și modernizarea unor unități de învățământ şi primării, creşterea eficienţei energetice și eficientizarea termică a unor sedii administrative. În total, 1.437 de primării din ţară au la dispoziţie 2,4 miliarde de euro prin componenta „Valul Renovării” din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Consiliul Județean Giurgiu a depus proiecte în valoare de 36.407.415 de lei pentru a accesa fonduri europene prin „Valul renovării”, preciza Gabriela Horga, la scurt timp după ce aceste prime contracte au fost semnate.