-0.8 C
Giurgiu
vineri,17 ianuarie 2025
spot_img

Dan MOTREANU, președintele filialei PNL Giurgiu: „Primele 500.000 de plăți pentru energie, prin Cardurile de energie finanțate din fonduri europene”

În peste două milioane de locuințe au ajuns deja cardurile de energie finanțate din fonduri europene, fiind deja efectuate 500.000 de plăți, a căror valoare este de aproximativ 155 de milioane de lei, anunță președintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu.

Categoriile vulnerabile vor primi, în 2023, 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, în două tranșe a câte 700 de lei fiecare.

A doua tranșă de 700 lei va fi distribuită în luna septembrie, iar ambele carduri vor putea fi utilizate până la 27 decembrie 2023.

Ajutorul este acordat pentru compensarea prețului la energie, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire, a mai precizat liderul liberal giurgiuvean.

De acest sprijin beneficiază:

« pensionarii cu vârsta peste 60 ani și venituri sub 2.000 lei/lună;

« persoanele care încasează pensie de invaliditate cu venituri sub 2.000 lei/lună;

« persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri sub 2.000 de lei/lună;

« familiile care primesc alocație de susținere;

« persoanele care primesc ajutor social.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole