Recent, în conferința de presă susținută de PSD Giurgiu, Marian Mina își prezenta unul dintre cele mai recente „trofee”, pe primarul comunei Comana, Aurel Enache, ce câștigase alegerile locale din 2020 sub însemnele și cu sprijinul Partidului Național Liberal.
Mai mult, același primar se arăta nemulțumit de situația din PNL, afirmând chiar că „am avut o grămadă de întâlniri, am participat și la un „stabor” sâmbătă (n.r. 27 noiembrie) la Consiliul Județean, era domnul Beianu, Toma, Alexandru, domnul Motreanu, doamna Horga, Anghelescu și cel care a fost în Zona Liberă, fostul secretar general, Velicu… Eu am spus încă de atunci, vă rog eu frumos, dați-mi drumul să plec…mi-am retras și copilul, am zis să pun stop joc, să nu mai joc teatru cu ei. Vorbesc de opt luni, nu de ieri-alaltăieri. Acum am mai mult curaj că sunt convins că nu or să mă mai preseze”.
Referitor la toate aceste aspecte, liberalii giurgiuveni au transmis un punct de vedere oficial, pe care îl redăm, integral, în cele ce urmează:
„Partidul Național Liberal Giurgiu a luat act de recenta conferință de presă de la sediul PSD Giurgiu la care a participat și primarul încă liberal al comunei Comana.
Nu a fost o surpriză majoră pentru noi, PNL Giurgiu.
Încă din primele luni ale mandatului său, domnul primar al comunei Comana a avut o atitudine „alunecoasa”, manifestându-și pe rețelele de socializare afinitățile personale față de „prietenii din PSD” și, nu o singură dată, reprezentanții săi, votând chiar împotriva administrației județene liberale, o atitudine care a fost susținută și de acțiunile reprezentantului acestei comune în Consiliul Județean Giurgiu, din postura de consilier Județean, poate nu întâmplător chiar fiul domnului primar, care a și renunțat la această calitate tocmai din aceste motive.
De-a lungul ultimului an administrația județeană a făcut eforturi spre a-i satisface domnului primar solicitările LEGALE ignorându-i solicitările care depășeau relația legală de ordin administrativ!
Partidul Național Liberal nu a dorit și nu dorește să „lege de glie” niciun ales local. Înțelegem că nemulțumirile domnului primar, chiar dacă nejustificate, îl plasează pe acesta într-o poziție din care reconcilierea pare a fi greu de atins prin urmare considerăm normal și democratic ca domnul primar să-și depună mandatul de primar fapt ce i-ar permite să candideze din partea oricărei alte formațiuni politice pe care conștiința sau interesele personale îi dictează să o reprezinte.
Cu atât mai indicat ar fi ca domnul primar al comunei Comana să-și depună mandatul având în vedere că în curând la nivelul județului Giurgiu vom avea alegeri locale parțiale în minim două comune ale căror primari ai PSD își vor pierde mandatele din cauza unor flagrante încălcări ale legii.
În același timp, din punct de vedere politic este de remarcat momentul în care domnul primar a ales să-și expună public pretinsele nemulțumiri, după parafarea alianței de guvernare dintre PNL și PSD demonstrând încă o dată faptul că PSD nu a putut, nu poate și nu va putea fi un partener de încredere pentru Partidul Național Liberal nici la nivel local și nici la nivel național, iar aceste practici aduc aminte de celebra ordonanța 55 a lui Dragnea!
Mai trebuie menționat și că administrația comunei Comana a fost tratată cu importanța cuvenită la nivelul județului Giurgiu, având în vedere potențialul zonei, în ultimul an fiindu-i alocate din fonduri guvernamentale 2,58 milioane lei la care se adaugă sume suplimemtare repartizate de Consiliul Județean Giurgiu.
La nivelul comunei în discuție se află în lucru sau în pregătire următoarele proiecte:
- Centru socio-cultural în incinta Mănăstirii Comana (POR).
- Extindere Delta Comana, inclusiv achiziție de echipamente pentru întreținerea canalelor navigabile (POS Mediu).
- Amenajare trasee pentru biciclete prin Parcul Natural Comana (PNRR).
- Amenajare parcare adiacent Deltei Neajlovului (credit CJG).
- Reabilitare DJ 411, Comana-Budeni (INTERREG VI).
- Reabilitare DJ 411, DN 5A-Comana (A. Saligny).