26.7 C
Giurgiu
sâmbătă,7 septembrie 2024
spot_img

Dan MOTREANU, europarlamentar PNL: „Se reiau cursele feriboat-ului între Giurgiu și Ruse”

Mai bine de trei decenii au așteptat atât românii, cât și bulgarii, reluarea curselor de feriboat dintre Giurgiu și Ruse. După tot acest interval, în care diverși politicieni și-au arătat „interesul” pentru acest proiect, iată că dezideratul este tot mai aproape de a deveni realitate.

Mai mult, europarlamentarul Dan Motreanu, preciza, cu puțin timp în urmă: „Punctul de trecere a frontierei, a cărui înființare a fost aprobată astăzi (n.r. vineri, 15 aprilie) de guvernul bulgar, va deservi pasagerii şi autovehiculele care vor călători cu feribotul între Ruse şi Giurgiu. Capacitatea liniei de feribot Ruse – Giurgiu va fi calculată astfel încât să faciliteze scăderea traficului intens de pe Podul Prieteniei. Cele două guverne și-au propus în luna ianuarie să fluidizeze tranzitul pasagerilor şi transporturile de marfă de la frontiera comună.

Acest proiect este promovat, susținut și negociat de mai multă vreme de către Consiliul Județean Giurgiu, cel însărcinat cu realizarea noului punct de feriboat (discuții, negocieri și chiar punere în aplicare) fiind vicepreședintele CJ Giurgiu, Cristian Anculescu.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole