De la sosirea sa în fruntea organizației județene a PNL Giurgiu, Dan Motreanu a reușit, alături de parlamentarii liberali giurgiuveni, să aducă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu sume de bani – din sponsorizări ale unor importante companii – ce echivalează bugetele primite de unitatea spitalicească în mandatul trecut, dovedind că, atunci când există voință, nu este decât o chestiune de timp pentru realizarea unor lucruri bune. Mai exact, peste 600.000 de lei, bani ce au venit de la companiile românești Hidroelectrica, Transgaz și Romgaz, totul în mai puțin de jumătate de an.
Cea mai recentă donație, la care o contribuție importantă a avut-o și deputatul liberal giurgiuvean Alexandru Andrei, este cea primită chiar pe 22 decembrie, de la Romgaz, cea mai consistentă, în valoare de 500.000 de lei.
„Această sumă este suficientă pentru achiziționarea unui număr de trei ventilatoare ATI, precum și pentru o serie de consumabile pentru acestea. Cele trei ventilatoare vin în completarea dotării noastre actuale, în aceste condiții putând oferi speranță la viață pentru mai mulți pacienți. Le mulțumesc atât domnului președinte Motreanu, cât și colegilor domniei sale care au sprijinit obținerea acestor donații, sume care ne-au permis achiziționarea de aparatură nouă, de ultimă generație, dar și de consumabile”, a declarat, pentru evenimentgr.ro, managerul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, Dragoș Chivu.