378 de instituții de învățământ secundar și superior au fost distruse în Ucraina în urma bombardamentelor ruse, iar aproape jumătate dintre persoanele care se refugiază sunt de vârstă școlară. Copiii neînsoțiți, și în special fetele, sunt expuși unui risc crescut de violență, abuz și exploatare, fapt ce l-a determinat pe europarlamentarul Dan Motreanu să voteze o inițiativă menită să acorde sprijin acestora.
De aceea, am votat astăzi (n.r. 7 aprilie) împreună cu colegii din PPE și din alte grupuri politice, rezoluția referitoare la protejarea de către UE a copiilor și tinerilor care fug din calea războiului din Ucraina. Prin rezoluția adoptată astăzi am cerut acces urgent la îngrijiri medicale, la vaccinări și integrarea rapidă a copiilor și tinerilor ucraineni în sistemele educaționale ale statelor membre. Am solicitat statelor membre recunoașterea accelerată a diplomelor și măsuri, inclusiv activități sportive, pentru a întări sănătatea mintală a copiilor care au trecut prin război. Am invitat statele membre să se asigure că se numește rapid un tutore pentru toți copiii neînsoțiți la sosirea în primul stat membru și să restabilească contactul copiilor cu familia cât mai curând posibil. Rezoluția noastră subliniază rolul societății civile și al ONG-urilor care acordă ajutor în statele membre și solicită un nivel adecvat al fondurilor UE pentru continuarea ajutorului pentru copiii și familiile refugiate din Ucraina, scria, pe pagina sa de socializare, europarlamentarul Dan Motreanu.