-0.8 C
Giurgiu
vineri,17 ianuarie 2025
spot_img

Comuna Malu are un nou cămin cultural. Președintele liberalilor giurgiuveni, Dan MOTREANU, a participat la inaugurare

Până de curând, căminul cultural din comuna Malu era doar o clădire, în care, din când în când, se mai organiza câte o activitate culturală. Și asta nu pentru că oamenii din comună nu ar fi fost dornici de evenimente culturale, ci pentru că spațiul era unul inadecvat.

Asta până luni, 11 martie, când clădirea, reabilitată din fonduri europene și transformată într-unul din cele mai modern și bine utilate din județ, a fost inaugurată, în prezența președintelui PNL Giurgiu, Dan Motreanu, a unor invitați din conducerea județului, parlamentari liberali și, desigur, a unui număr important de locuitori ai comunei păstorite de liberalul Mirel Jantea.

„Clădirea a fost construită cu mult timp în urmă de către locuitorii comunității. Reabilitarea acestui edificiu cultural ne va permite păstrarea tradițiilor și obiceiurilor noastre ceea ce ne dă încredere că viața acestei comunități va merge înainte și cu certitudine va avea un viitor mai bun.

În fiecare comunitate există câte trei piloni importanți: Biserica, Școala și Cultura. Am constatat că locuitorii din comuna Malu au biserici frumoase, școli frumoase, un cămin cultural modern. Au realizat un lucru extraordinar prin consolidarea celor trei piloni.

Pe noi, ca români, ne definesc istoria noastră, moștenirea noastră, credința noastră ortodoxă. Unii cred că trebuie să devenim cetățeni globali fără rădăcini. Alții vor să ne retragem în izolare. Noi respingem ambele variante. Suntem mândri de rădăcinile noastre, dar ne putem dezvolta doar în Europa, cu ajutorul fondurilor UE”, declara, la scurt timp de la inaugurarea clădirii modernizate, președintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu.

Reabilitarea a fost realizată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală „Europa investește în Zonele Rurale”.

Evenimentul din comuna Malu a fost organizat primarul liberal Mirel Jantea și au fost prezenți deputatul Alina Meclea, senatorul Toma Petcu, vicepreședintele Consiliul Județean Giurgiu Cristian Anculescu și inspectorul general şcolar Ion Ghimpețeanu.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole