0.3 C
Giurgiu
vineri,13 decembrie 2024
spot_img

Campania de conștientizare a importanței sterilizării continuă. Când sunt programate primele controale în teren

Locuitorii străzii Dunării din municipiu au primit pliante de informare din campania “Sterilizează-ți câinele!  E în beneficiul tuturor și nu riști amenzi uriașe!”, fie în cutiile poștale, fie direct de la reprezentanții Primăriei, cei care au și discutat cu posesorii de câini explicându-le importanța sterilizării, dar și obligativitatea legii în acest sens.

Aceasta este o altă etapă în cadrul campaniei ce a debutat pe 4 iulie și a cuprins spoturi radio, tv și postări pe social media cu un impact deosebit de mare.  

Reprezentanții Primăriei vor reveni pe strada Dunării pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la această problemă în cadrul unor întâlniri directe cu posesorii de animale  și asta pentru că scopul principal al campaniei nu este amendarea celor care nu respectă legea, ci responsabilizarea cetățenilor și obținerea de efecte pe termen mediu și lung, respectiv scăderea ratei abandonului și cât mai puțini câini pe străzi.

În perioada ce urmează, campania va continua pe toate canalele media și vor mai fi distribuiți fluturași pe străzi (Bălănoaiei). Pe de altă parte, cu sprijinul jandarmilor giurgiuveni, în perioada Bâlciului de Sf. Maria (perioada 12 – 15 august) au fost distribuite aceste materiale informative către cetățenii prezenți.

Vă reamintim că în luna septembrie, echipe mixte vor verifica, cu prioritate pe străzile Dunării și Bălănoaiei, respectarea legii cu privire la sterilizarea și microciparea animalelor și vor fi aplicate și amenzi.

Conform legii, toți câinii cu stăpân, fără valoare chinologică (fără pedigree), trebuie să fie microcipați și sterilizați, amenzile fiind cuprinse între 5.000 și 10.000 lei pentru nemicrocipare și între 5.000 și 12.000 de lei pentru nesterilizare.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole