0.7 C
Giurgiu
luni,13 ianuarie 2025
spot_img

CĂLUȘUL de OINACU – tradiție păstrată neștirbită de-a lungul anilor (GALERIE FOTO/VIDEO)

Puține sunt obiceiurile și tradițiile românești, venite din negura timpurilor, și păstrate nealterate. Călușul este unul dintre acestea. Jucat mai ales în comuna Oinacu și venit din perioada precreștină, jocul popular care se spune că alungă strigoii și ielele a reușit să dăinuie peste veacuri. În trecut, cetele de călușari obișnuiau ca, în săptămâna Rusaliilor să vină la oraș și să alunge spiritele rele de aici. Indiferent de vremuri sau de regimurile aflate la putere, călușarii erau primiți, peste tot, cu brațele deschise. 

Ceata de călușari este formată obligatoriu din fix 9 membri, nici mai mult, nici mai puțin. Cel mai în vârstă dintre aceștia este Vătaful, cel care-și conduce ceata în jocul ritualic de alungare a spiritelor. Însă în ceată există și un rebel numit Mutu. Acesta nu participă la nicio strigătură, însă poate face ce vrea. Întotdeauna mascat, înarmat cu o sabie, Mutu poate genera momente comice. Favorit al zeului dacic al fertilității, se spune că numai prin simpla prezență poate ajuta ca o femeie să rămână grea, căsătorește fetele rămase nemăritate și tratează bolnavii. Înainte de a porni la „colindat”, călușarii care participă depun un jurământ de credință, departe de ochii lumii, pe marginea unei ape curgătoare. De asemenea, ei merg la cimitir unde joacă pe mormintele foștilor vătafi, pentru a primi energia și binecuvântarea acestora. După care, îmbrăcați în costume populare viu colorate, cu zurgălăi și pinteni la încălțări și cu panglici atârnate de pălării, pleacă la colindat și la scăpat lumea de spiritele rele.

La Oinacu, în a doua zi de Rusalii, cele trei cete din cele trei sate ale comunei s-au reunit, pentru a juca și pentru locuitorii din comună, după ce, în ultimele zile, i-au încântat cu dansul lor pe locuitorii municipiului Giurgiu.

Cel care le-a fost „gazdă” a fost chiar primarul localității, Fabian Țîrcă, acesta invitându-i pe dansatori în curtea Primăriei.

„Dansul Călușarilor, tradițional în zilele de Rusalii, a fost jucat astăzi, în curtea Primăriei Comunei Oinacu, unde cetele de dansatori din cele trei sate (Oinacu, Braniștea și Comasca) s-au întrecut în măiestrie, în prezența locuitorilor comunei. Acest dans, neîntrerupt de-a lungul vremii, ne-a făcut, astăzi, în a doua zi a Rusaliilor, pe toți cei prezenți, să ne amintim de tradițiile noastre.Am avut plăcerea să îi văd în dansul denumit „al Soarelui” atât pe cei mai vârstnici, care nu renunță la perpetuarea tradiției, dar mai ales pe cei mai mici dintre Călușari, de numai câțiva anișori, dornici să ducă tradiția mai departe.

Dansul Călușarilor se spune că este un dans tămăduitor, cetele adunându-se astăzi în comună după ce, zilele trecute, au colindat municipiul Giurgiu, conform tradiției.

Îi felicit pe membrii celor trei trupe tradiționale de Călușari, pentru dăruirea de care au dat dovadă în păstrarea neștirbită a unuia dintre cele mai vechi obiceiuri, dar și pentru că duc mai departe tradiția noastră populară. De asemenea, așa cum am mai spus-o și cu alte ocazii, îi asigur pe aceștia de tot sprijinul meu pe viitor, pentru ca tradițiile să nu fie uitate, Dansul Călușarilor fiind, de fapt, și un fel de „carte de vizită” a comunei noastre” a scris acesta pe facebook la scurt timp după terminarea evenimentului la care au luat parte și locuitorii comunei, mulți dintre ei prinzându-se chiar în dans, alături de cetele de Călușari.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole