17.5 C
Giurgiu
sâmbătă,15 martie 2025
spot_img

AVEM BUGET LOCAL!

Cu toate încercările social-democraților de a împiedica derularea – în mod cât de cât normal – a activității Primăriei Municipiului Giurgiu și, implicit, a direcțiilor subordonate, iată că de sâmbătă, 10 februarie, orașul nostru poate spune că își poate continua funcționarea și dezvoltarea. 12 voturi au făcut diferența, în ședința extraordinară de consiliu, convocată de primarul Adrian Anghelescu într-o zi de week end. Și nu dintr-un moft, ci pentru a repara ceea ce, cu două zile înainte, consilierii locali ai PSD stricaseră. Puneau, prin voturile lor împotrivă sau de abținere, în pericol funcționarea Primăriei Municipiului Giurgiu; puneau, prin voturile lor, atât Spitalul, cât și școlile, grădinițele sau alte instituții care depindeau de gazul pentru încălzire (achitat DIN BUGETUL LOCAL) în situația de a-și ține beneficiarii în frig; puneau, prin voturile lor, în pericol chiar și bruma de dezvoltare a municipiului, lucrările care încă se mai efectuează, continuarea unor proiecte sau chiar inițierea unora noi. Totul pentru că AȘA AU VRUT EI!

Doar că sâmbătă, 10 februarie, cu doar două zile înainte de termenul limită pentru depunerea, în Trezorerie, a Bugetului de Venituri și Cheltuieli, aleșii locali cu conștiință (ne cerem scuze pentru această cacofonie) au dovedit CĂ SE POATE! Adică, cei 12 prezenți (aleșii PNL, viceprimarul Marian Damian – Pro România și consilierul local PSD George Țigănilă) au ridicat mâna, în unanimitate, pentru aprobarea Bugetului și pentru deblocarea situației.

Degeaba au încercat, joi, 8 februarie, parte din aleșii PSD să susțină că bugetul nu a fost pus în transparență decizională, că nu a fost supus dezbaterii publice…Reporterii noștri au intrat în posesia unor imagini care demonstrează că acest lucru a fost făcut chiar din data de 17 ianuarie…

Așadar, domnilor comentaci și contestatari doar de amorul artei, mai aveți ceva de spus?

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole