Soare, cald, copaci înfloriți…o zi perfectă de primăvară, o zi perfectă pentru a fi gazde pentru aproximativ 100 de copii care ne-au ales pentru ”Școala Altfel”.
Oaspeții noștri au fost elevii Clasei Pregătitoare A și ai claselor I B, a II-a B și a III-a B, din cadrul Școlii Nr.7, însoțiți de prof. Camelia Garagancea, Apostol Lidia și Cristina Dima.
A fost într-adevăr o zi altfel, o premieră atât pentru copii, cât și pentru părinți, care au pășit pentru prima dată în Uzina de apă, în laboratorul unde testăm calitatea apei și în Dispeceratul de unde preluăm sesizările de la giurgiuveni.
Marea atracție a fost însă ”Parcul din livadă”, locul unde copiii au petrecut clipe de neuitat, unde jocurile copilăriei au luat rapid locul telefoanelor și unde aerul curat și iarba abia încolțită i-au cucerit zeci de minute.
Apa Service SA Giurgiu militează pentru educarea publicului, în special a tinerilor, în spiritul unei abordări responsabile față de mediu şi în special faţă de aspectele legate de apă. Noi încurajăm curiozitatea și deschiderea față de natură, observarea mediului înconjurător, creativitatea și spiritul inovativ, precum și responsabilitatea pentru resursele naturale moștenite, începând cu comunitatea în care trăim și până la nivel global.
Cei care doresc să ne viziteze găsesc toate informațiile necesare accesând link-ul: CUM PUTETI VIZITA APA SERVICE – apagiurgiu.ro