Începând cu prima zi a anului viitor, românii scapă de copiile inutile de documente! Acest lucru este posibil grație unei legi ce a fost aprobată recent în Camera Deputaților, și care a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.
Legea completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
„Se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele prevăzute la alin.(1), în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public”, prevede legea.
Printre inițiatorii și susținătorii acestei noi legi se numără deputatul liberal giurgiuvean Gabriela Horga care, la scurt timp de la oficializarea legii, prin promulgare și apariție în Monitorul Oficial, a declarat:
„Așa cum bine știți, a fost promulgată legea, al cărei co-inițiator sunt și eu alături de colegul meu, deputatul George Tuță, prin care se interzice statului să mai solicite cetățenilor sau persoanelor juridice copii ale actelor emise tot de alte instituții de stat. Autoritățile trebuie să comunice între ele pentru obținerea acestor documente. Acestea trebuie să își dezvolte bazele de date și să pună în comun documentele pe care le eliberează. Astfel, nu i se va mai solicita nimănui la ghișeu o copie după buletin sau alte documente oficiale. Este un nou pas către digitalizarea și debirocratizarea instituțiilor, astfel că acel veșnic „dosar cu șină” devine din ce în ce mai subțire, până când, cel mai probabil, va dispărea de tot”, a precizat deputatul PNL Gabriela Horga.