15.5 C
Giurgiu
miercuri,16 octombrie 2024
spot_img

20 de case mistuite de foc și un om mort, în județ, în prima lună a anului

De la începutul acestui an, la nivelul județului Giurgiu s-au produs peste 20 de incendii în gospodăriile cetățenilor. Cel mai grav eveniment a fost în localitatea Goleasca, incendiu în urma căruia un bărbat în vârstă de 42 de ani și-a pierdut viața, iar mama acestuia a suferit arsuri pe aproximativ jumătate din suprafața corpului. În celelalte cazuri s-au înregistrat, din fericire, doar pagube materiale.

Pompierii au constatat faptul că incendiile izbucnite în locuințe au avut ca și cauze probabile:

  • scurtcircuitul: instalații electrice / prize defecte etc.;
  • coșul /burlanul de fum defect, necurățat sau neprotejat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului;
  • cenușă, jar sau scântei de la sistemele de încălzit;
  • folosirea focului deschis în spații închise, în apropierea lichidelor inflamabile;
  • amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de sistemele de încălzit.

Pentru a evita producerea unui incendiu, facem apel la responsabilitate din partea cetățenilor în ceea ce privește respectarea regulilor de utilizare și exploatare a sistemelor de încălzire, a instalațiilor electrice și de gaze, astfel:

  • la instalația electrică:
  • verificați periodic instalaţia electrică și cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
  • nu folosiţi instalaţii electrice improvizate, prize sau întrerupătoare slăbite;
  • la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
  • nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;
  • instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului, departe de mediile umede.
  • la sobe:
  • nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;
  • nu aprindeți focul folosind benzină sau alte lichide inflamabile;
  • nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
  • nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;
  • nu puneți hainele la uscat, pe sobă;
  • în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;
  • amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului;
  • stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
  • nu adormiţi cu focul aprins în sobă;
  • depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat. Jăratecul nestins nu trebuie aruncat în apropierea casei, a adăposturilor animalelor, a magaziilor de lemne sau de furaje.
  • la coșurile de fum:
  • verificați coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);
  • curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
  • tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
  • îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
  • păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

În cazul în care, în locuință, se simte miros caracteristic de gaze trebuie deschise toate uşile şi ferestrele, nu trebuie aprinsă nicio sursă de foc, nu trebuie folosite întrerupătoarele sau aparatele electrice.

Nu lăsați copiii singuri acasă, nesupravegheați sau blocați, cu surse de aprindere, sobe, plite și aparate electrice în funcțiune.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole