Starea de incertitudine de la granița de est a României îi face pe mulți giurgiuveni să își pună, legitim, întrebarea: în caz de pericol, am putea fi alertați la timp, pentru a ne putea pune la adăpost? Un răspuns a venit de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Giurgiu, ai cărui reprezentanți ne-au transmis faptul că, pe teritoriul judeţului Giurgiu sunt instalate 116 mijloace de alarmare publică: 84 de sirene electrice şi 32 de sirene electronice.
Sistemul de înștiințare, avertizare și alarmare la localități, instituții publice și operatori economici se verifică periodic prin executarea de antrenamente și exerciții, situația acestora fiind în dinamică, întrucât sistemele se completează permanent.
Verificarea acestora se realizează cel puțin o dată pe an, iar în cazul constatării unor deficiențe, administratorilor li se pune în vedere respectarea prevederilor Legii nr. 481/2004, în sensul asigurării mentenanței acestor sisteme, se arată în informarea ISU Giurgiu.
Astfel, în județul Giurgiu, la sfârșitul anului trecut, 85% din sirene erau funcționale.
Menționăm faptul că, în conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr. 481/2004 privind protecția civilă, republicată, primarul localității este cel care „răspunde de alarmarea, protecția și pregătirea populației pentru situațiile de protecție civilă”, iar prin serviciile de specialitate din subordine „întreține și conservă tehnica, aparatura și materialele de protecție civilă”, mai precizau reprezentanții ISU.
Pentru a veni în sprijinul autorităților locale, dar și al cetățenilor, începând cu luna august a anului 2017, IGSU a desfășurat, lunar, exerciții de alarmare publică – „Miercurea Alarmelor”, în prima zi de miercuri din fiecare lună. Acestea au avut ca scop testarea mijloacelor tehnice existente la nivel județean și îmbunătățirea timpului de reacție al autorităților în situații speciale de urgență. Pe timpul pandemiei, activitatea a fost suspendată.
Precizăm faptul că, în situații de urgență, pentru a asigura protecția cetățenilor și a bunurilor acestora, pe lângă mijloacele de alarmare a populației de tip sirene, se poate utiliza și sistemul Ro-alert, se arată în informarea ISU Giurgiu.