Detașamentele de Pompieri Giurgiu și Bolintin Deal, dar și Stațiile de Pompieri Mihăilești și Colibași şi-au deschis, astăzi, porţile pentru toţi cei care au dorit să cunoască activitatea şi misiunile instituţiei. Acțiunile au fost organizate în contextul sărbătoririi Zilei Informării Preventive – Marți, 13 august.
Giurgiuvenii au avut ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite de pompieri în misiunile operative și au aflat informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență.
Printre vizitatori s-au numărat copiii de la o grădiniță din municipiu, care au fost întâmpinați de pompierul Sam.
Autospeciala pentru intervenție și salvare de la înălțime a fost unul dintre punctele de atracție, copiii demonstrând că nu au frică de înălțime. În timp ce unii dintre aceștia erau dornici să urce în mașini, alții învățau cum să țină furtunul pentru a stinge focul într-un timp foarte scurt sau probau căștile de protecție.
Pompierii le-au vorbit despre lucruri pe care ar putea fi tentați să le facă, fără să își dea seama de riscurile la care expun și le-au oferit sfaturi pentru ca ei să fie în siguranță. Printre acestea se numără:
- nu vă jucați cu chibrituri sau brichete;
- nu imitați lucrurile periculoase pe care le vedeți la televizor sau pe internet;
- dacă vedeți un cablu electric căzut la pământ sau un panou de electricitate deschis, îndepărtați-vă și chemați un adult să vadă despre ce este vorba.
Pe timpul activităților, au fost distribuite materiale de informare preventivă din cadrul campaniei naționale “Marți-13”.
Împreună, suntem mai pregătiți în fața riscurilor și de aceea invităm giurgiuvenii să urmărească în continuare pagina de internet – www.isugiurgiu.ro, pagina de Facebook – ISU Giurgiu, Instagram – isu.gr și Platforma Naţională de Pregătire pentru Situații de Urgență – fiipregatit.ro pentru a afla consulta ghidurile care prezintă toate măsurile ce trebuie luate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.