23.7 C
Giurgiu
vineri,21 august 2026
spot_img

Ziua Poliției Române – 2026, la Giurgiu

An de an, de Bunavestire, polițiștii români marchează Ziua Poliției, ajunsă, în 2026, la venerabila vârstă de 204 ani de la prima atestare documentară a acesteia.

Astfel, în contextul celebrării Zilei Poliţiei Române, polițiștii giurgiuveni s-au aflat alături de cetăţeni, pentru a sărbători.

Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu a organizat în Parcul Mihai Viteazul, din municipiul Giurgiu mai multe activități în cadrul cărora au fost prezentate mijloacele şi metodele folosite de poliţiştii giurgiuveni în misiunile specifice.

Au fost oferite publicului pliante, broșuri, pixuri, baloane, insigne pentru informarea cât mai corectă cu privire la activitatea polițiștilor și diplome aniversare.

Pe tot parcursul desfășurării activităților, polițiștiii au răspuns întrebărilor adresate și au împărtășit din experiența profesională.

Evenimentul a fost, astfel, mai mult decât o prezentare, a fost o întâlnire directă între polițiști și cetățeni, un pas în plus spre încredere și apropiere.

Desigur, cei mai încântați de dotări, aparatură și, mai ales, de cățelul Hera au fost copiii, care nu au ratat ocazia de a încerca aproape fiecare dintre armele prezentate, dar nici de a se fotografia sau mângâia, unii mai cu timiditate, câinele devenit, în câteva secunde, „mascota” evenimentului.

De asemenea, în sala de festivităţi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu a avut loc o şedinţă festivă, în cadrul căreia a fost prezentată semnificaţia Zilei Poliţiei Române şi repere istorice.

În cadrul şedinţei, s-a citit Dispoziţia Şefului Inspectoratului cu privire la avansarea în gradul profesional următor a 57 de polițiști și avansarea în gradul profesional următor înaintea îndeplinirii stagiului minim, pentru merite excepționale în activitatea profesională a 13 polițiști giurgiuveni.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole