19.8 C
Giurgiu
duminică,13 octombrie 2024
spot_img

Ziua EMINESCU, la Giurgiu (GALERIE FOTO)

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850 la Botoșani și s-a stins din viață pe 15 iunie 1889, la București. A fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general, ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română. Avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant și de teoriile lui Hegel. Activitatea jurnalistică a lui Mihai Eminescu s-a desfășurat între anii 1875 și 1877, la Curierul de Iași, iar din 1877 la Timpul, oficiosul Partidului Conservator, față de care Eminescu era apropiat ideologic. În această perioadă produce operele cele mai semnificative.

A murit la 15 iunie 1889, la 39 de ani, la București, iar la 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

La 16 noiembrie 2010, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale, actul normativ întrunind 175 de voturi favorabile, unul împotrivă şi două abţineri.

Miercuri, 15 iunie, la Giurgiu, în prezența oficialităților locale și județene, a iubitorilor de poezie din România și Bulgaria, la statuia din parcul Alei a poetului nepereche, așa cum este numit Mihai Eminescu, a avut loc un moment de evocare a vieții și creației sale. Totodată, cei prezenți au depus coroane de flori și buchete de flori la baza statuii, în semn de omagiu adus celui mai valoros poet român din toate timpurile.

Vicepreședintele Consiliului Județean Giurgiu, Elisabeta Mihalcea, împreună cu administratorul public al municipiului Giurgiu, Ionel Muscalu, au fost reprezentanții autorităților locale, ei depunând un buchet de flori în memoria lui Mihai Eminescu.

Câțiva prichindei de clasa I de la Școala nr. 2 din municipiu au oferit un moment artistic, aducând, pe aleile parcului, frumusețea valsului…

Evocarea poetului Mihai Eminescu a continuat la Centrul Cultural Local „Ion Vinea”, unde, alături de elevi și iubitori de artă, s-au aflat președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, vicepreședintele CJ Giurgiu, Elisabeta Mihalcea, administratorul public al municipiului, Ionel Muscalu, dar și Ioan Cristescu, directorul Muzeului Literaturii Române, Mireille Rădoi, Directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, și Emil Talianu, scriitor și cunoscut eminescolog. Cu toții au evocat personalitatea și opera marelui poet, de la a cărui moarte s-au împlinit miercuri, 15 iunie, 133 de ani.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole