23.9 C
Giurgiu
sâmbătă,13 iulie 2024
spot_img

Ziua Drapelului, marcată la Giurgiu de autoritățile locale (FOTO/VIDEO)

În fiecare an, la 26 iunie, este marcată Ziua Drapelului Naţional, instituită prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.

Potrivit Articolului 12 din Constituţia României din 2003, drapelul este unul din simbolurile noastre naţionale, alături de stemă, sigiliu, imnul „Deşteaptă-te române” şi Ziua Naţională 1 Decembrie. Constituţia stabileşte, prin acelaşi articol, că „drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu”.

Propunerea legislativă privind proclamarea Zilei Drapelului Naţional, iniţiată de mai mulţi parlamentari, a fost adoptată de Camera Deputaţilor la 10 martie 1998 şi de Senat la 23 aprilie 1998, cu respectarea prevederilor Art. 74 alin. (2) din Constituţia României. A fost promulgată de preşedintele României, prin Decretul nr.165/1998, şi a devenit Legea nr.96/1998, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr.190, la 22 mai 1998.

În contextul revoluţionar al anului 1848, cu arborarea noilor drapele tricolore ca simboluri ale unor state naţionale, şi revoluţionarii români, aflaţi la Paris la izbucnirea revoluţiei, au arborat drapelul albastru, galben, roşu. Aşa avea să fie şi consfinţit, ca drapel naţional, prin Decretul nr. 252 al guvernului provizoriu de la Bucureşti, deşi, iniţial, apăruseră drapele tricolore cu benzile dispuse pe orizontală.

De-a lungul istoriei, drapelul nu a suferit transformări majore, doar distribuţia culorilor (în materie de proporţie şi poziţie) s-a schimbat într-o anumită măsură, fiind egalizată după Revoluţia de la 1848. Documente sigilografice atestă faptul că, în unele epoci istorice, drapelul românesc avea cele trei culori dispuse orizontal, cu roşul în partea superioară, galbenul în mijloc şi albastrul la bază. De asemenea, proporţia culorilor nu a fost aceeaşi cu cea de acum (33% pentru fiecare culoare).

La Giurgiu, și anul acesta, autoritățile locale au marcat Ziua Drapelului Național, în Piața Tricolorului.

Ceremonialul, care a debutat la primele ore ale dimineții, a debutat cu aducerea, pentru arborarea pe catargul din fața Primăriei Municipiului Giurgiu.

Drapelul a fost sfințit, printr-o rugăciune, de către un preot prezent la ceremonial, după care autoritățile prezente au sărutat drapelul.

Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare și a celor două detașamente prezente.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole