Deși mulți ar spune că 13 este cifră cu ghinion, această axiomă nu se aplică și în cazul vieții culturale giurgiuvene. Joi, 13 mai, chiar de ziua actriței Ileana Popovici, Biblioteca Județeană „I.A. Bassarabescu” a găzduit o lansare de carte ce o are în prim plan pe aceasta. Este vorba despre „Reconstituiri cu Ileana Popovici”, volum scris cu drag de către Radmila Popovici
Cine este Ileana Popovici
După 1990, Ileana Popovici – a realizat la TVR seria de emisiuni „Bună dimineața”, colaborând intens şi la „Video magazin. Din 1998 pleacă în Italia, la Sanremo, dar revine cu statut de colaborator la TVR Internațional, realizând emisiuni din diaspora (Lumea și noi, Cu sufletul acasă) și transmisiuni de la Festivalul de la Sanremo.
Doamna Ileana Popovici ne-a vizitat de câteva ori și ne-a adus multă bogăție prin prietenia sa și prin donațiile oferite bibliotecii și avem amintiri și din comuna Buturugeni, din curtea casei părintești unde trăiește într-o liniște pe care și-a ales-o într-un semn al popasului său pământesc. Ne aduce alături importanți oameni de cultură din România (care i se alătură prin donații de carte oferite Bibliotecii județene ).
Darul nostru de astăzi pentru doamna Ileana Popovici – și în egală măsură pentru publicul giurgiuvean – îl reprezintă volumul cu numărul 84 din Colecția Biblioteca Giurgiuveană – Reconstituiri cu Ileana Popovici. Fiți martori ai decupării profilului acesteia așa cum se ilustrează el în volumul semnat de nepoata ei cu fibră de erudit, doamna Radmila Popovici, o puternică voce culturală care , cu un plus de originalitate și modernitate, împletite cu talent incontestabil și dăruire aduce în atenție omul și artistul Ileana Popovici – cea care a plâns si i-a fost dor și a avut regrete , și a plecat și a durut . „Iubiri mai ceva ca-n filme – și filme de mulți iubite!” Dar mai înainte de toate omul care privește oamenii în ochi, cea care merge sigură pe sine și drept își continuă drumul, puternică, optimistă, sinceră și întotdeauna prin spirit tânără, „prietenii pe viață, gesturi de o rară noblețe sufletească, despărțiri de neuitat și întâlniri parcă de stele regizate. În sfârșit – ca un început –regăsirea altui Acasă, cu neam cu tot, în sfânta și duruta Basarabie” . Lucru care nu trebuie să ne mire odată ce-i consultăm biografia.
Așteptăm cu drag la bibliotecă PUBLICUL, MOŞTENITORUL OPEREI SALE, să ne bucurăm de această carte pe care o veţi găsi în fiecare secție a bibliotecii județene”, spunea directorul Bibliotecii giurgiuvene, Daniela Bardan.
La îndemână vă va fi să lecturați cartea și în format electronic pe site-ul Bibliotecii Județene. De anul acesta cartea se va regăsi și în biblioteci și școli din județ dar și în raftul românesc de carte deschis la Roma, în Italia prin proiectul bibliotecii noastre – Carte pentru românii din diaspora.
„Mulțumesc pe această cale oamenilor de cultură giurgiuveni: actorului Vasile Toma, regizorului Florin Antoniu,manager al Teatrului Tudor Vianu, părintelui Edmond Popa,doamnei Valerica MICU – bibliotecar în Buturugeni – pentru bunăvoința de a-și exprima punctul de vedere în cadrul acestui eveniment organizat online în onoarea doamnei Ileana Popovici – omul de cultură care încă o dată confirmă cât de importantă și de vie este biblioteca pentru cetate!” încheia discuția noastră directorul Daniela Bardan.
Finalul evenimentului găzduit de Biblioteca Județeană a aparținut cinematografiei, revederea unuia dintre cele mai importante filme românești (RECONSTITUIREA), o oglindă a anilor 1968 în România, cu nimeni alta decât Ileana Popovici în rolul Aurei. Filmul povestește generațiilor ce au urmat despre dictatura din România, dictatură care de altfel, a și interzis difuzarea acestui film către publicul larg, până la Revoluția din 1989.