La inițiativa primarului municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, consilierii locali au aprobat, astăzi 28 martie 2024, în ședință ordinară, acordarea unei subvenții de aproximativ 50%, consumatorilor apei calde produsă în sistem centralizat.
Astfel, pentru ca populația să poată suporta mai ușor costurile energiei termice necesare preparării apei calde, edilul Adrian Anghelescu a propus pentru perioada 1 aprilie-15 octombrie 2024 acordarea unei subvenții din bugetul local, în valoare de 508,60 lei/Gcal, respectiv 437,32 lei/Mwh pentru energia termică furnizată din rețeaua de distribuție și 387,96 lei/Gcal, respectiv 333,58 lei/Mwh pentru energia termică furnizată din rețeaua de transport.
Fără subvenție, nivelul prețului local pentru energia termică produsă și transportată, în scopul încălzirii și preparării apei calde, a fost aprobat la valoarea de 775,92 lei/Gcal, respectiv 667,17 lei/Mwh, inclusiv TVA, iar la nivelul local pentru energia termică produsă, transportată și distribuită în municipiul Giurgiu, în scopul încălzirii și preparării apei calde, a fost aprobată o valoare de 1.017,20 lei/Gcal, respectiv 874,64 lei/Mwh.