17.8 C
Giurgiu
marți,7 iulie 2026
spot_img

TIGAIE de cel puțin două miliarde…pagubă!

Cu ceva timp în urmă, publicația noastră scria despre cazul unui tânăr fermier care, „grație” consultantului pe care l-a avut, se vede nevoit, acum, să returneze peste două miliarde de lei. Consultantul? O anume firmă, „TIGAIE CONSULTING SRL”, cu sediul în satul Falaștoaca, comuna Comana, str. Principală nr 110, camera 1.

Dar cine, sau ce este această „TIGAIE”? Este o firmă, conform site-urilor de specialitate, înființată în anul 2016, al cărei administrator este ENE VALENTIN STELIAN, personaj despre care mare parte dintre locuitorii din Falaștoaca au multe de spus, și nu de bine! La codul CAEN afișat pe firme.ro, societatea are ca activitate „Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și producătoare de semințe oleaginoase”. Niciun cuvânt despre consultanță în scrierea, depunerea sau implementarea de proiecte pe fonduri europene sau naționale. Și atunci, cum a reușit această firmă să păcălească un întreg sistem și să încaseze sume importante de bani de la beneficiari, pe serviciile de consultanță? Este o enigmă pe care autoritățile statului ar trebui să o deslușească.

Cum spuneam, societatea s-a înființat în anul 2016, fiind prima înființată de Ene Valentin Stelian. Cu 0 (ZERO!!!) angajați în primii trei ani de activitate, societatea obține, în anul 2017, un profit de 325.586 lei, conform firme.ro. Numărul maxim de angajați l-a avut în anii 2019 și 2020, când cei cinci oameni care au luat salariul de la „Tigaie Consulting SRL” au adus profit de 12.848, respectiv 22.953 lei. Însă recordul de profit al firmei apare în anul 2024, 415.021 lei, cu un singur angajat…

Un an mai târziu după apariția pe piață a lui „Tigaie Consulting SRL”, Ene Valentin Stelian înființează o nouă filieră de „Tigaie” (și-o fi dorit un concern…?): TIGAIE CONSTRUCT SRL, de această dată cu sediul în Comana, pe strada Ostrov nr. 503. În cei doi ani (2017 și 2018) în care a raportat activitate (fie în domeniul comerțului cu amănuntul de fructe și legume proaspete în magazine specializate, fie în domeniul construcțiilor de clădiri rezidențiale și nerezidențiale, conform celor două coduri CAEN publicate), cu zero angajați, a obținut profituri de 92.236, respectiv 69.742 lei.

Doar că „odiseea” marca Ene Valentin Stelian nu se oprește aici..În anul 2021 înființează Cooperativa „Produse Muntenești”, la care figurează inițial ca administrator, după care predă „frâiele” (doar în hârtii, spun oamenii din sat) unei alte persoane: Sofan Ionuț Alin. Cu un cod CAEN identic cu cel al SC TIGAIE CONSULTING SRL, și cu sediul în Falaștoaca, strada Principală nr. 17A, profitul curge an de an, cu angajați 0 sau maxim 1. Ca și în alte cazuri, maximul de randament îl dă atunci când nu are niciun angajat, în 2022, când „marchează” un profit de peste un miliard de lei vechi, mai exact 131.737 lei (1,3 miliarde). Culmea este că, deși obiectul de activitate este legat de cultivarea cerealelor, prin sat umblă vorba că și-ar fi deschis o „tabără de vară” pentru vaci, însă la locația indicată de locuitorii din Falaștoaca nu este decât o magherniță, înconjurată de un gard din sârmă.

Cu trei ani înainte de a lansa pe piață „Produsele Muntenești”, adică în 2018, același Ene Valentin, de această dată prin intermediul unor apropiați ai săi (Ene Mihai Dan, Păsărică Cristina și Calotă Nicușor) înființează Cooperativa „Lunca Neajlovului”, care, cu 0 angajați (dar cu o hală de nici 100mp), obține profituri demne de cartea recordurilor: anul 2020 înregistrează un profit de 809.422 lei, cel mai rău ducând-o, se pare, în 2022, când abia dacă a „strâns” 4.548 de lei. Dacă prima cooperativă avea ca obiect de activitate cultivarea cerealelor, aceasta din urmă se „reprofilează” pe cultivarea legumelor și a pepenilor, a rădăcinoaselor și a tuberculilor.

Și, ca și cum nu ar fi de ajuns, se pare, conform declarațiilor mai multor locuitori din comuna Comana, același Ene Valentin s-ar face vinovat de încurcăturile ivite în ceea ce privește cadastrele oamenilor, făcute prin programul național de cadastrare. În calitate de reprezentant al comunei, dar – spun oamenii din satele comunei – și de fin al nașului Primar, acesta ar fi semnat și încurcat (în special prin suprapunere) terenurile care îl interesau în mod direct.

Mai mult, spun oamenii care au avut de-a face cu Ene Valentin (pentru proiectele derulate), aceștia nu au avut nicio clipă acces la documentele transmise pentru implementarea proiectului, de acest lucru ocupându-se EXCLUSIV Ene Valentin, folosind adresa personală de e-mail, când, în mod normal, beneficiarul fondurilor ar fi trebuit să aibă acces la o adresă de e-mail special creată pentru corespondența cu autoritatea finanțatoare și pentru încărcarea documentelor. Totodată, se pare că, așa cum spun o parte a „beneficiarilor” unor proiecte scrise pentru programele de susținere a culturilor în spații protejate, cardurile pe care se virau sumele de minimis ar fi stat DOAR în buzunarul lui Ene, el fiind cel care „gestiona” fondurile beneficiarilor.

Și, în timp ce firmele lui Ene Valentin prosperă de la un an la altul, oamenii care au avut de a face cu el au de suferit, au de returnat sume importante de bani sau, și mai rău, nu beneficiază de drepturile bănești în totalitatea lor. Rămâne doar ca și instituțiile statului să se autosesizeze, și, eventual, să verifice cum o firmă care nu are în obiectul său de activitate acest lucru, poate scrie, consulta și depune proiecte în numele altora, fără ca cineva să se sesizeze!

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole