Strigătul de ajutor, în al doisprezecelea ceas, al edililor comunităților mici și sărace, din zonele defavorizate (declarate doar pe hârtie, nu și susținute faptic de guvernanți), devine din ce în ce mai puternic. Țara celor două Românii, a celei bogate, cu orașe mari, cu infrastructură dezvoltată, cu venituri de la bugetul de stat direct proporționale cu puterea lor economică, și țara unei Românii sărace, subdezvoltate, uitate la „ușa” investițiilor și a alocărilor pentru dezvoltare, se face tot mai mult simțită. Cu alte cuvinte, țara lui „Prinț și cerșetor”…
Un astfel de strigăt a apărut, recent, în mediul on-line, și este strigătul nu numai al unui primar al unei comunități mici, din Valea Jiului, ci este strigătul și al primarilor din Giurgiu, din Călărași, Ialomița sau Teleorman.
Fără existența unui plan de țară, elaborat de minți cu adevărat luminate, care să scoată România din impasul în care se află, și care să dea un iz de speranță comunităților defavorizate, precum Giurgiu, discrepanțele dintre cele două Românii despre care vorbeam mai devreme vor crește. Vom ajunge noi, ca giurgiuveni, să ne fie rușine să recunoaștem în alte zone ale țării de unde ne tragem, așa cum, ca români, ne este rușine, de multe ori, să recunoaștem în afara granițelor, originile noastre. Pe de altă parte, cu un Giurgiu aflat extrem de aproape de București, care absoarbe tot ce înseamnă potențial (economic sau intelectual) din municipiul și județul nostru, suntem, cel mai probabil, condamnați la sărăcie, nemaiputându-ne baza, ca și comunitate, doar pe banii din taxele și impozitele unei populații din ce în ce mai sărace!
Întrebarea – retorică, cel puțin deocamdată – pe care o lansează reprezentanții comunităților precum cea giurgiuveană, este clară: de ce cred guvernanții, indiferent că sunt PSD, PNL, sau orice altă formațiune politică ce s-a perindat – sau care își dorește să ajungă – la guvernare, că este corect ca localitățile sau municipiile reședință de județ și așa sărace să rămână în continuare fără bani, să se chinuie să găsească soluții pentru a nu-și îngropa comunitatea în gunoaie sau să o lase pe întuneric?
Știu, oare, cei din fruntea țării că sunt orașe care nu își mai pot permite contribuțiile la salarile asistenților personali ai persoanelor vulnerabile? Știu cum se drămuiește fiecare leuț colectat din taxe și impozite, majorate prin aplicarea legii impuse de Guvern (dar înjurat este primarul, că, deh, el e cel care instituie aceste taxe și impozite), în timp ce orașe mari precum Cluj, Oradea, Brașov, Iași sau Timișoara, nu mai știu pe ce să arunce banii…?
Ne lăudăm, ca oraș, cu Dunărea, cu o sumedenie de oportunități…Dar guvernanții, cei care gestionează aceste oportunități (inclusiv Apele Române, RomSilva și alte agenții naționale), nu găsesc de cuviință să dezvolte aceste zone. Să investească pentru a aduce investitori. Și județul Giurgiu are nevoie de autostradă, nu doar de un drum rapid, și acela sufocat în anumite perioade. Și județul (și, implicit, municipiul Giurgiu) necesită o cale ferată de calitate, un port comercial, investiții în infrastructura adevărată, nu praf aruncat în ochii giurgiuvenilor! Dar, nu, pentru Giurgiu NU SE POATE! Cum nu se poate pentru sudul țării, cum nu se poate pentru estul României. Aceste două provincii nu fac parte din spațiile favorite – și favorizate – de Guvernele ultimilor 35 de ani.
S-au accesat proiecte cu fonduri europene, cu multe milioane de euro, cu mare greutate. Dar nu sunt bani pentru documentații, sau, și mai rău, pentru cofinanțări! Pentru că, nu-i așa, banul la ban trage, și păduchele la păduche… iar condamnarea la sărăcie a comunităților defavorizate, cum este și municipiul Giurgiu, pare a nu avea șanse de „grațiere” din partea guvernanților, indiferent cine sunt aceștia!
