Pe data de 13 aprilie 2023, Compania Națională ,,Poșta Română”, în cadrul unui proiect pilot de sprijin al clienților nevăzători, a adaptat primul oficiu poștal astfel încât, atunci când o persoană cu deficiențe de vedere îi trece pragul, să obțină cu ușurință informațiile necesare deplasării în interiorul oficiului și accesării serviciilor poștale, fără a avea nevoie de un însoțitor.





Implementat, inițial, în luna decembrie doar în Capitală, în calitate de proiect-pilot, STEP HEAR este o aplicație menită să vină în ajutorul persoanelor cu dizabilități, în special a celor cu deficiențe de vedere.
Doar că, din data de 16 februarie, începând cu ora 11,00, și persoanele cu dizabilități din Giurgiu (în special din municipiu) vor beneficia de această aplicație în incinta Oficiului Poștal 1, situat pe șoseaua București.
Odată cu Oficiul Poștal 1 din Giurgiu, concomitent au mai fost inaugurate alte 45 de ghișee STEP HEAR în tot atâtea oficii poștale din țară.
Poșta Română vine în sprijinul persoanelor cu deficiențe de vedere , dar și a celor cu handicap, cu lansarea acestui proiect.
Mai exact, în oficiul poştal a fost instalat un sistem cu tehnologie high tech a cărui aplicaţie se descarcă gratuit de pe AppStore şi Google Play direct pe telefonul mobil şi care, în momentul interconectării cu senzorii instalaţi în oficiul, comunică un mesaj audio pre-înregistrat care conţine toate informaţiile necesare deplasării şi accesibilităţii clienţilor.
precum şi dispozitive ajutătoare şi materiale tactilo-vizuale.
Aplicația Step Hear, de care nevăzătorii au nevoie pentru a circula fară însoțitor pe stradă, este gratuită și există în orașe precum București, Cluj și Constanța.
În acest moment, peste 2.000 de persoane cu probleme de vedere folosesc aplicația în fiecare lună, se arată într-un comunicat al Companiei Poșta Română.
La Giurgiu, conform unor statistici, există 663 de nevăzători, dintre care 145 pe raza municipiului. Dintre aceștia, în județ vorbim despre 14 minori nevăzători, trei dintre aceștia fiind locuitori ai municipiului Giurgiu.
PREZENTARE STEP-HEAR
Step-Hear este o soluție inteligentă care asigură orientarea în spațiul înconjurător pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Având la bază tehnologia Bluetooth și a senzorilor de proximitate, sistemul Step-Hear este capabil să furnizeze informații, în format audio, persoanelor cu deficiențe de vedere, care să îi ajute în explorarea spațiului fizic.
Cum trebuie procedat…
instalează aplicația Step-Hear pe telefonul mobil;
deschide aplicația Step-Hear și începe să explorezi spațiul înconjurător.
În aplicația Step-Hear poți observa care sunt obiectivele accesibilizate cu ajutorul sistemului Step-Hear. Ori de câte ori te vei apropia de un obiectiv de interes accesibilizat Step-Hear, vei primi instrucțiuni pe telefonul mobil privind locul unde te afli și cum poți ajunge la obiectivul respectiv (ex. ușa de acces clădire etc.).
În loc de concluzie…
Ar fi ideal dacă și în alte instituții publice sau în farmacii ar fi implementat acest proiect, care ar da o mână de ajutor persoanelor cu dizabilități, în special cu dizabilități de vedere, și ar oferi o „gură de oxigen” aparținătorilor/însoțitorilor acestora.