I-am văzut la evenimente religioase, în situații de urgență, alături de cei implicați cu sau fără voia lor, împărțind ceai cald, o sticlă de apă, ceva hrană sau alte necesități (pături, cazarmament etc). Este vorba despre ei, voluntarii Crucii Roșii, ce se deosebeau de toate celelalte forțe implicate, prin ținută.
Numai că, de când în România au început să ajungă primii refugiați din calea bombelor rusești din Ucraina, niciun reprezentant al acestei forțe de voluntari, menită să sprijine orice om aflat în nevoie, nu a fost zărit – măcar – la granițele comune ale României cu Ucraina.
În schimb, oameni simpli, le-au ieșit în întâmpinare cu ceai cald, o bucată de pâine și chiar cu oferta cazării pentru perioada cât în Ucraina doar „muzica” sirenelor și a bombardamentelor se aude.
Mă așteptam, sincer, să îi văd pe cei de la Crucea Roșie Română, în prima linie, ei să fie primii care îi întâmpină pe cei care au trecut, cu chiu, cu vai, prin vămile din nordul și estul țării.
Poate că nu bucata de pâine sau paharul de ceai cald le era absolut necesar celor câtorva mii de oameni năpăstuiți, ce au trecut, în doar 24 de ore, de la liniștea căminului, la oroarea războiului, ci un zâmbet, o vorbă bună…poate o încurajare.
Cinste asociațiilor civice și oamenilor de rând care au demarat adevărate campanii pe facebook pentru ajutorarea celor câtorva mii de oameni refugiați din fața bombelor, a morții, dar…o bilă neagră IMENSĂ pentru cei care trebuiau să fie acolo, încă de la primul refugiat: voluntarii Crucii Roșii Române, care, de această dată, au picat examenul umanității, al empatiei și al întrajutorării…! În concluzie: UNDE ESTE CRUCEA ROȘIE ROMÂNĂ???
