Faptul că Școala de Muzică și Arte Plastice „Victor Karpis” din municipiu își desfășoară activitatea într-un imobil mai mult decât impropriu, nu mai este de multă vreme o noutate. Și nici măcar nu mai prezenta o știre pentru nimeni.
Doar că, în cadrul ședinței de consiliu local de joi, 29 februarie, aleșii locali au aprobat extinderea spațiului acesteia, în imobilul situat în municipiul Giurgiu, strada Mircea cel Bătrân, nr. 21, pentru o perioadă de patru ani, după cum urmează: camera 2, parter, 29 mp, la demisol birou 1, 12,88 mp, birou 2, 15,70 mp, și spații comune: hol – 10 mp, grup sanitar 2,5 mp. Toate aceste spații vor fi folosite pentru înființarea unor noi clase de arte plastice, chitară și balet-coregrafie.
Ceea ce nu s-ar percepe, probabil, de către giurgiuveni, este faptul că spațiul cu pricina a aparținut, până la aprobarea în Consiliul Local a dării în folosință, partidului Pro România, filiala Giurgiu, partid care, până mai ieri, îl susținea pe actualul candidat PSD la Primărie, Nicolae Barbu. Acesta susținea că ar fi investit, în sediul cu pricina, aproximativ 700.000 de lei (șapte miliarde de lei vechi).
De felicitat atitudinea viceprimarului Marian Damian, coordonator județean al Pro România Giurgiu, care a promis – și s-a și ținut de cuvânt, prin votul de astăzi, 29 februarie – că va ceda acest sediu, în condițiile în care formațiunea politică amintită mai are un sediu situat pe strada Tineretului, în imediata apropiere a ghișeului Direcției de Taxe și Impozite Locale Giurgiu.
„Chiar astăzi (n.r. 29 februarie) am scos bannerele și toate însemnele care aminteau de sediul de partid din centrul orașului, tocmai pentru ca – eventual – de mâine, 1 martie, copiii să beneficieze de aceste noi spații. Au mai rămas câteva piese de mobilier, pe care, probabil – încă nu știu sigur – le vom lăsa copiilor, dacă au nevoie de ele”, declara, pentru evenimentgr.ro, viceprimarul Marian Damian.
(Sursa foto: Google Earth)