Primar tânăr și iubitor al sporturilor, edilul comunei Adunații Copăceni, Dan Rusu, continuă să supravegheze – așa cum procedează de obiecei – lucrările unuia dintre proiectele de dezvoltare a comunei: Sala de Sport din localitate.
Clădirea începe să prindă contur, motiv de bucurie și de mândrie pentru Dan Rusu. După montarea grinzilor de susținere, urmează ca în cel mai scurt timp să se facă ranforsările și să fie acoperită.
Mândru de evoluția proiectului, primarul comunei Adunații Copăceni ne preciza:
„Sunt foarte mulțumit sufletește pentru că sala de sport se află chiar în curtea școlii, putând astfel să-și îndeplinească menirea pentru care a fost construită, iar elevii pot să o folosească la maximum, nefiind nevoie să se deplaseze la distanțe foarte mari, ca în alte localități.
P.S. Țin neapărat ca cei care lucrează pe toate șantierele să fie imortalizați pentru a-i face mai responsabili față de lucrare și să nu ia totul în joacă, pentru că vor răspunde față de calitatea execuției.”, a declarat Dan Rusu la finalul „ședinței foto” ad-hoc.