Lucrând doar cu materialul clientului, în cazul nostru ședințe de consiliu județean din perioada în care Marian Mina ocupa funcția de președinte CJ, am constatat, aproape fără voia noastră, că mitocănia în PSD este dusă la rang de virtute. Adică, nu ești mitocan, nu jignești…Nu exiști! Simplu și clar!!
Ideea acestei „răscoliri” a trecutului a apărut imediat după ce același Marian Mina apărea, într-o emisiune de pe un post local tv (on-line), unde susținea, sus și tare, că el, în calitate de reprezentant al PSD, ar lua în calcul să dialogheze cu PNL, singura condiție fiind ca Dumitru Beianu să nu mai apeleze la „miștocăreli”. Dacă-i vorba să pomenim despre miștocăreli, hai să facem apel la memoria istoriei (pardon, arhivei CJ) și să ne întoarcem în anul de grație 2018. Președinte al CJ, la vremea aceea, Marian Mina. La început de an, mai exact în ședința din 18 ianuarie 2018, găsește de cuviință să jignească, fără argumente, un membru PNL, atunci când alesul județean Nicușor Iacob îi atrage atenția asupra unor aspecte:
„Marian Mina – preşedinte C.J.G.: – Deci concluzia dl.Iacob, tableta folosiţi-o şi pentru proiecte, nu doar să jucaţi solitere pe ea. Dl.Iacob: – Tableta nu am primit-o, cu tot respectul dl.preşedinte, deşi am rămas după şedinţă data trecută nu mi-a fost dată. Marian Mina – preşedinte C.J.G.: – Luaţi-o de la Boerescu că în arest la domiciliu nu are nevoie de ea. Dl.Iacob: – Eu zic s-o luaţi dvs. de la dl.Bădălău şi cu ordine cu tot. Marian Mina – preşedinte C.J.G.: – Luaţi-o, luaţi-o de la Boerescu! Dl.Iacob: – Luaţi-o dvs. de la dl. Bădălău, cu tot cu ordinele pe care le primiţi, da? Marian Mina – preşedinte C.J.G.: – Păi, spuneţi-mi exact la ce vă referiţi, că sunt curios. Dl.Iacob: – La ordinele pe care le primiţi dvs. Marian Mina – preşedinte C.J.G.: – Care?Ia să vedem. Dl.Iacob: – Pe unitate. Marian Mina – preşedinte C.J.G.: – Pe noi nu ne cheamă Bădălău cum vă cheamă lăutarul ăla pe voi, să vă spună să votaţi.”

Toate afirmațiile de mai sus sunt transcrierea din procesul-verbal al ședinței de la data amintită.
Nici finalul de an nu l-a găsit pe Mina într-o „mină” mai bună. Într-un schimb de replici cu același Nicușor Iacob, ex-președintele CJ Giurgiu găsește de cuviință să facă ce știe cel mai bine: să jignească!!
„Dl.Iacob: Eu vă cer public să vă daţi demisia pentru că ne-aţi minţit, atât pe noi, cât şi pe salariaţi şi pe giurgiuveni.
Marian Mina – preşedinte C.J.G.: Să ştiţi că nu este nicio ruşine să te naşti prost, dl.Iacob!Ruşine e să mori prost. Dta, ai toate şanşele să mori prost!
Dl.Iacob: Nu cred.
Marian Mina – preşedinte C.J.G.: Ba, da.
Dl.Iacob: Timpul ne va demonstra, dl.preşedinte.
Marian Mina – preşedinte C.J.G.: Ai toate şansele, să ştii!
(…)

Marian Mina – preşedinte C.J.G.: Dar spuneţi-ne dl Iacob, care este soluţia? Că sunt curios.
Dl.Iacob: Atâta timp cât eu sunt la a doua şedinţă pentru că m-aţi suspendat pe nedrept şi ilegal, împreună cu dna prefect pe care aţi înţeles s-o promovaţi în funcţie, după ce-a fost dată afară de la MAI
Marian Mina – preşedinte C.J.G.: Să ştii că nu eşti doar urât, eşti şi prost!”

Acest schimb de replici, selectat oarecum aleatoriu din două ședințe de Consiliu, situate temporal la 12 luni distanță, ne duc cu gândul la faptul că, de fapt, pentru Marian Mina este o plăcere sadică de a jigni, de a înjosi un om. Sau, cel mai probabil, atunci când nu ai argumente cu care să combați o idee opusă, Marian Mina apelează la mitocănii, jigniri și înjosiri. Nu mai devreme decât în luna decembrie a anului trecut, în cadrul aceleiași emisiuni tv, la același post on-line, spunea, referindu-se la o serie de dezvăluiri făcute de mass-media locală, neafiliată ideii social-democrate: „Un site obscur, al cărui ziarist face videochat”. Întrebarea este, domnule ex-președinte Mina, aveți probe în acest sens? Dacă nu…tot despre mitocănie este vorba!!
Revenind la cea mai recentă declarație a sa, legată de președintele CJ Dumitru Beianu, din toate înregistrările ședințelor de până acum nu prea au ieșit în evidență eventuale „miștocăreli”, cum le denumește Mina. Numai că, în situația de față, se pune problema reperelor morale și ale scării de valori a fiecăruia. Dar despre toate acestea, cel mai sigur vom vorbi cu altă ocazie, acum lăsând doar această concluzie: când asculți și te afișezi cu Minune și Salam, nu poți avea pretenția că înțelegi muzica lui Pink Floyd!