Recentele acțiuni de vandalizare de la Cetatea lui Mircea cel Bătrân din municipiu au creat un adevărat val de acuzații la adresa municipalității, în mediul on-line. Printre cei mai vocali s-a numărat fostul edil, Nicolae Barbu, cel care își dorește acum un nou mandat, sub culorile PSD. Acesta îl acuza pe Adrian Anghelescu, actualul primar, de faptul că nu ar fi prevăzut fonduri pentru asigurarea iluminatului în zonă…Numai că, la scurt timp după ce Nicolae Barbu l-a făcut cu ou și cu oțet pe Adrian Anghelescu, acesta a venit cu o replică, postată tot în mediul on-line:
„Oricine poate spune ce vrea, însă atunci când adevărul este altul, mă simt obligat să vin cu o replică.
Domnule Nicolae Barbu, dacă acest proiect ar fi fost depus în mandatul meu, cu siguranță aș fi inclus în bugetul acestuia, branșamentul electric, apă și canalizare, rampă pentru persoanele cu dizabilități, camere video și grupuri sanitare.
Momentan, suntem în stadiul de branșare la rețeaua de apă, și de asemenea am aprobat posturi pentru paza obiectivului( 4 angajați ).
Mi-am asumat că voi îndrepta toate deficiențele proiectului, însă nu pot sa mă abțin și să nu reliefez faptul că un „bun manager ” – autointitulat, prevedea în bugetul proiectului toate utilitățile și astfel nu mai împovăra bugetul local, alimentat din banii giurgiuvenilor.
Mulțumesc, domnule Barbu, că îmi oferiți prilejul de a arăta giurgiuvenilor hibele proiectelor gândite de dumneavoastră!”, a încheiat primarul Adrian Anghelescu.