Faptul că PSD își dorește un popor cu minimă cultură și educație, nu mai este o noutate. Pentru că ținându-i pe oameni la un nivel de subcultură, de întuneric, îi poate manevra mai ușor. Dovada clară este afirmația candidatului PSD la prezidențiale, Marcel Ciolacu, făcută la începutul acestei săptămâni la Iași.
„Prioritățile Companiei Naționale de Investiții în acest moment sunt campusurile universitare. Îmi cer scuze de la anumiți domni primari, părerea mea e că anumite cămine culturale pot să mai aștepte, și anumite săli de sport în zona rurală, pentru o perioadă de câteva luni de zile și toto ce avem campusuri universitare, cămine pentru studenți vor fi o prioritate pentru CNI”, a declara Marcel Ciolacu, citat de mediafax.ro.
Cu alte cuvinte, ce nevoie avem de cultură? Ce nevoie avem de acele cămine culturale la sate? Ce, oamenii de acolo trebuie să beneficieze de un minim de dezvoltare culturală? Doamne ferește, nu cumva să se educe și cei din mediul rural, să gândească singuri…
Săli de sport? Hai să fim serioși! Tinerii și copiii – aceia care mai sunt în mediul rural – dacă au chef de sport, pot să îl practice pe maidan, nu în condiții civilizate! Vrem creșterea natalității în mediul rural, reîntoarcerea sau stabilirea tinerilor ȘI la sate? Ce să le oferim? În opinia lui Ciolacu, NIMIC!!! În opinia lui Ciolacu, diferențele de dezvoltare între mediul urban și cel rural trebuie să rămână tot atât de mari, că doar cetățenii din comune sunt cetățeni de mâna a doua, pentru PSD-iști. Sărăciți și lipsiți de dezvoltare, sunt o masă de manevră și o mașină de vot numai bună pentru social-democrați.
Pe de altă parte, ce uită premierul Ciolacu este faptul că, printre cei văduviți de asemenea proiecte – importante pentru comunitățile lor – nu sunt doar primari liberali, ci sunt și primari din tabăra lui, care, teoretic, ar trebui să îl sprijine în demersul candidaturii. Oare o vor mai face cu aceeași tragere de inimă, sau se vor gândi de două ori înainte de a-și afirma sprijinul?
De ce credeți, oare, domnule Ciolacu, că (scuzați cacofonia) cei din mediul rural nu merită să aibă un cămin cultural modern? De ce credeți că tinerii și elevii din mediul rural nu au dreptul la mișcare în condiții civilizate? Răspunsul e simplu: pentru că numai așa i-ați putea manipula! Dar, surpriză! Oamenii, chiar dacă vreți să le puneți bețe în roate, s-au deșteptat, știu ce vor și ce drepturi au!
