19.8 C
Giurgiu
duminică,13 octombrie 2024
spot_img

PSD, AUR și UDMR au respins reducerea CAS cu 5 procente!

Deputatul PNL Giurgiu, Gabriela Horga, alături de alți trei colegi liberali, au depus un amendament prin care se propune micșorarea contribuției pentru asigurările sociale cu puncte procentuale, de la 25% la 20%. Această măsură, conform Gabrielei Horga, ducea la creșterea salariilor și a puterii de cumpărare pentru TOȚI salariații români.

Numai că, din păcate, există încă parlamentari care clamează doar din vorbe grija nemărginită față de cetățenii români, însă atunci când apar propuneri concrete, ce vizează creșterea nivelului de trai, pun în practică sintagma „dacă nu e propunerea noastră, nu e bună, deci nu o votăm!”

Același lucru s-a întâmplat și cu acest amendament, ce a primit sprijin doar din partea parlamentarilor PNL și USR din Comisia de buget a Camerei deputaților, în aceste condiții fiind, din păcate, respins de comisia amintită. Parlamentarii care au „trântit” propunerea liberalilor sunt cei din PSD, UDMR și AUR.

„Abținerea AUR, un partid care clamează grija față de români, a făcut ca amendamentul să nu obțină suficiente voturi pentru a fi adoptat. Este mai simplu să clameze grija față de români și sa nu facă nimic. Practic, deputații AUR au dat un vot împotrivă, chiar dacă au făcut-o într-un mod mascat.

Parlamentarii care s-au opus amendamentului ar trebui să știe că reducerea CAS este o modalitate corectă și nediscriminatorie de creștere a veniturilor românilor, atât a celor care lucrează la stat, cât și a celor din mediul privat.

Dacă ne rezumăm la alte soluții, vor crește doar salariile anumitor categorii. Eu cred că este important să fim conștienți că toți salarații sunt vulnerabili în această perioadă de criză, iar amendamentul nostru propune o măsură generală adresată tuturor oamenilor productivi din România”, declara, la scurt timp de la votul din comisie, deputatul liberal giurgiuvean Gabriela Horga.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole