Recent, în municipiu a avut loc o întâlnire a președintelui Consiliului Județean Giurgiu, Toma Petcu, deputatul PNL Giurgiu Alina Meclea, europarlamentarul liberal giurgiuvean Dan Motreanu, și un număr de aproximativ șase sute de cadre didactice din județ.
Am avut deosebita onoare de a mă afla în mijlocul a peste 600 de cadre didactice, oameni dedicați care își pun zi de zi sufletul și cunoștințele în slujba educației generațiilor viitoare. Evenimentul fără precedent pentru Giurgiu, organizat de colega mea, doamna deputat Alina Meclea, profesoară respectată și iubită în județul nostru, candidat pentru un nou mandat, a fost o adevărată sărbătoare a învățământului și a valorilor pe care acesta le promovează, preciza Toma Petcu.
Prezența unui ministru secretar de stat din Ministerul Învățământului a întărit importanța acestui dialog, iar discuțiile au fost axate pe soluțiile reale pentru modernizarea sistemului de educație, de la infrastructura școlară, digitalizare și formarea continuă a profesorilor, până la recunoașterea meritelor cadrelor didactice prin salarii corecte și respectul pe care îl merită.




Am fost profund impresionat de energia, pasiunea și dorința acestor dascăli de a contribui la transformarea sistemului educațional din România. Un aport semnificativ în ridicarea nivelului învățământului în județul Giurgiu îl are și Inspectorul General al Inspectoratului Școlar Județean, domnul Ion Ghimpețeanu, prin implicarea sa constantă în susținerea școlilor și în promovarea excelenței în educație, mai declara președintele CJ Giurgiu.
Întâlnirea cu directorii şi dascălii școlilor giurgiuvene a întărit convingerea că, împreună, prin dedicare și parteneriat, poate fi construit un sistem de învățământ demn de copiii noștri. Alegerile din 24 noiembrie și 1 decembrie reprezintă un moment crucial pentru a susține acest drum al responsabilității și progresului. Educația este cheia viitorului, iar noi, toți împreună, suntem cei care putem transforma acest ideal în realitate! a încheiat Toma Petcu.
La rândul său, prezentă la această importantă întâlnire, Gabriela Horga, candidat la Senat pe listele PNL Giurgiu, cadru universitar, afirma, după finalizarea discuțiilor:
Candidez la Senat din partea PNL Giurgiu și am discutat cu 600 de profesori din tot județul despre realizările și propunerile PNL în domeniul educației. Dialogul pe care l-am purtat arată prețuirea și respectul pe care îl avem pentru educație.
Profesorii sunt formatori de caractere. Trebuie să ne îndepărtăm de modelele greșite din societate și să punem iar omul educat în centrul modelelor de urmat. Profesorii, prin exemplul lor, devin modele de comportament, influențând caracterul și atitudinile elevilor.





Guvernul Nicolae Ciucă a majorat salariile profesorilor, iar programul PNL prevede egalarea acestora cu cele din sănătate în următorii patru ani. De asemenea, PNL va reduce birocrația în domeniul educației, acestea fiind, în opinia candidatei PNL Giurgiu, măsuri care reflect respectul și aprecierea pe care societatea le datorează cadrelor didactice.
Pentru administrația liberală a județului Giurgiu educația chiar este o prioritate. Am accesat tot ceea ce se putea pentru finanțarea educației din Giurgiu, nu am ratat nicio oportunitate, fie că a fost vorba de fonduri UE sau fonduri naționale. Am obținut finanțare pentru campusul dual liceal și universitar regional, unde tinerii vor învăța o meserie. 30 de școli din județ sunt incluse în programul „Masă Sănătoasă”, comparativ cu niciuna acum patru ani sub conducerea PSD. 53 de unități de învățământ sunt incluse în Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS). Primarii liberali au obținut fonduri pentru construirea și reabilitatarea unor grădinițe și școli în toate comunele din județ, mai preciza Gabriela Horga.
În ceea ce privește rezultatele din învățământul giurgiuvean, statisticile sunt îmbucurătoare: 75,2% dintre elevii care s-au prezentat, în județul Giurgiu, la Evaluarea Națională, au luat medii peste 5. Județul Giurgiu este acum pe locul 14 la nivel național, după ce în 2020 era pe ultimul loc.
Este un efort de echipă, iar eu mă implic constant atât ca profesor, cât și în toate funcțiile deținute. Când vorbesc de educație, mă refer inclusiv la educația financiară. 11 aprilie este Ziua Educației Financiare, instituită printr-un act normativ inițiat de mine. Avem acum o strategie națională de educație financiară. Îmi doresc ca tinerii să învețe să-și protejeze economiile, să evite capcanele financiare, să gestioneze riscurile și să facă alegeri financiare înțelepte. Educația financiară contribuie la formarea cetățenilor capabili să respingă politicienii demagogi și să evalueze promisiunile partidelor.
Ca parlamentar, am organizat zeci de vizite la Parlament pentru copiii din județ, pentru a-i familiariza cu procesul democratic, și am donat ghiozdane și rechizite elevilor din medii defavorizate pentru a combate abandonul școlar, mai preciza Gabriela Horga.
În încheiere, candidatul PNL Giurgiu pentru Senatul României a mai precizat faptul că PNL este singurul partid în Giurgiu care are un astfel de dialog cu profesorii. Suntem în aceeași echipă cu dascălii pentru pregătirea elevilor, tinerilor, cetățenii de mâine care prin educație vor fi independenți financiar și vor avea o viață mai bună. Inovația, valorile europene, libertatea, dar și cunoștințele financiare, însușirea unor valori precum libertatea economică, inițiativa, economia de piață, piața liberă vor duce la prosperitatea copiilor de azi, a încheiat Gabriela Horga.
CMF 11240002
