17.8 C
Giurgiu
marți,7 iulie 2026
spot_img

Primarul liberal al comunei Adunații Copăceni, Dan RUSU, alături de cei care se implică în sănătatea locuitorilor din comună

Nu mai este o noutate faptul că la Adunații Copăceni, primarul liberal Dan Rusu a făcut adevărate minuni pentru bunăstarea locuitorilor. Printre acestea, sănătatea se numără printre prioritățile sale, astfel că, în calitate de partener (reprezentant al Primăriei Comunei Adunații COpăceni), acesta a participat la un eveniment caritabil, despre care, mai apoi, spunea:

„În această seară, (n.r. 6 iunie) împreună cu doamna Mirela Nemțeanu, președinte al HOSPICE CASA SPERANȚEI am participat la un eveniment organizat pentru strângerea de fonduri destinate construirii unui SPITAL PALEATIV în ADUNAȚII COPĂCENI. Am fost extrem de fericit să fiu prezent, în calitate de reprezentant al PRIMĂRIEI ADUNAȚII COPĂCENI, care este partener în cadrul acestui proiect, alături de personalități care prin donațiile lor și-au adus aportul la demararea construcției acestui obiectiv atât de necesar copiilor cu diverse probleme de sănătate. Printre aceste personalități s-au numărat doamna Mirela Păun, consilier prezidențial, Excelența Sa domnul Giles Matthew Portman, ambasadorul Marii Britanii la București, domnul Alexandru Rafila, ministrul sănătății și mulți alții”

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole