23.5 C
Giurgiu
sâmbătă,15 martie 2025
spot_img

Primarul Adrian ANGHELESCU, la raport după trei ani de mandat (I)

Încă de la preluarea mandatului, primarul municipiului, Adrian Anghelescu, a atras atenția giurgiuvenilor asupra faptului că municipalitatea se confruntă cu o reală problemă financiară. La vremea respectivă, mulți nu îi dădeau acestuia șansa de a redresa cumva situația găsită în Primărie. Asta în condițiile în care mandatul a fost preluat în plină criză sanitară, generată de pandemia de COVID 19, urmată apoi de criza energetică generată de războiul de la granița de est a României și, nu în ultimul rând, în criza economică ce afectează toată Europa.

Despre cei trei ani de lupte cu neajunsurile, edilul municipiului a acceptat să ne vorbească într-un „raport”, în care se regăsesc toate proiectele și rezultatele acestei perioade. Raportul va fi derulat în publicația noastră pe mai multe „episoade”, cel dintâi fiind dedicat problemelor găsite în Primărie și, desigur, a modului în care acestea au fost gestionate.

Gospodărirea orașului este o activitate care formează întregul nostru mediu și care își pune amprenta în toate acțiunile întreprinse zilnic de către administrația publică locală. Sursele pe care le avem la dispoziție, pentru ducerea la îndeplinirea a planurilor de reabilitare și modernizare sunt limitate, prin urmare este necesară elaborarea unor planuri chibzuite și în permanență trebuie căutate resurse cu ajutorul cărora să putem asigura ducerea la îndeplinire a tot ceea ce ne propunem.

În ultimii trei ani, orașul nostru a trecut prin momente de austeritate, au fost întâmpinate probleme de ordin juridic și financiar care au pus în pericol toate proiectele ce trebuiau continuate, precum și alte planuri de viitor pe care le-am conceput și ni le-am asumat în beneficiul comunității noastre.

În ciuda tuturor crizelor financiare pe care le-am întâmpinat pe parcursul celor trei ani, în Giurgiu proiectele au continuat, reușind totodată să creăm o perspectivă de viitor prin elaborarea altor proiecte noi care vor fi implementate în anii următori.

Într-adevăr, în tot orașul au fost deschise șantiere de lucru, executându-se lucrări de reabilitare și modernnizare pe mai multe străzi ce fac obiectul unor proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, pe care administrația actuală și-a asumat să le continue și să le ducă la bun sfârșit.

Suntem conștienți de faptul că toate aceste lucrări reprezintă o mare povară pentru locuitori, în ceea ce privește disconfortul creat și că acestea cauzează o mulțime de supărări populației, însă tot ceea ce se întreprinde este în beneficiul întregii comunități. Din acest considerent, rugăm giurgiuvenii să ne accepte scuzele și totodată le mulțumim pentru răbdarea de care dau dovadă, asigurând că rezultatele vor compensa cu generozitate toate neplăcerile.

În ciuda contextului politic instabil, a premiselor economico – financiare deloc pozitive, a situației pandemice care a îndoliat suflete și a pus la încercare modul de operare al autorităților și comportamentul social, primele 24 de luni de mandat au adus o mare victorie, respectiv supraviețuirea, menținerea pe o linie de plutire, urmată de inițierea unor proiecte și ancorarea altora, pe termen mediu și lung.

Am încercat să reparăm moduri de lucru eronate și să impunem modalități de maximă eficiență financiară, în interiorul instituției. Concret, lucrăm la capitalizarea societăților aflate în insolvență, prin achiziția de utilaje. Astfel, au intrat în curtea societăților subordonate Cosniliului Local mai multe utilaje pe care să le putem folosi în activitatea zilnică de pe domeniul public, astfel am eliminat cheltuirea ineficientă a banului public pe închirieri și subînchirieri. 

Am  economisit, eliminând cheltuieli care îngreunau bugetul local, fie că vorbim despre cele legate de deplasări interne și externe, sau de protocol.  La capitolul economie și eficientizare a consumului energetic, în ultimii doi ani, au fost montate pe străzile din municipiul Giurgiu aproximativ 5000 de aparate de iluminat cu tehnologie LED, iar pentru finalizarea lucrărilor prevăzute în proiectul de reabilitare a iluminatului public, în perioada următoare, va fi implementat sistemul de telegestiune în punctele de aprindere. Acest sistem va oferi posibilitatea programării intensității luminoase pe anumite intervale orare, având ca scop final reducerea consumului de energie electrică pentru iluminatul public.

Principiile care ne-au guvernat în acești trei ani sunt acelea ale unei administrații sănătoase, bazată pe transparență și corectitudine, traduse în fapte și o atitudine onestă față de cetățeni.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole