Recent, ne-a parvenit la redacție declarația unui locuitor al comunei Stănești, Ionuț Caraivan, care îl acuza, nici mai mult, nici mai puțin, decât pe primarul localității, Dănuț Mitrea, de faptul că l-ar fi agresat fizic (concret, l-ar fi bătut) fără motiv, în fața unui magazin din comună, în prezența mai multor martori.
„A doua zi, după ziua comunei, domnul primar m-a bătut…Pur și simplu, nu știu de la ce a pornit. Eu nu i-am zis absolut nimic, dânsul are ceva cu mine că eu mai postam pe facebook ce nu îmi convenea despre el…Eram la magazin, pe la 10, 10 și ceva, s-a oprit acolo, a vorbit cu doi oameni, i-a întrebat cum a fost la ziua comunei, și dintr-o dată a început să îl injure pe patronul unde lucrez. Are o altercație mai veche. După aceea, a tras mașina într-o parte, a coborât și a venit înjurând spre magazin. Eu stăteam cu spatele, și când l-am auzit înjurând, m-am întors și m-am uitat la el. Mi-a spus că de ce mă uit la el, și eu l-am întrebat dacă am voie să mă uit…nu mai știu ce mi-a mai zis, eu i-am răspuns ceva de genul „Ei, na”, și de aici a venit, mi-a dat o palmă, după aceea cu pumnii în cap. Am chemat 112, de două ori am sunat, mai întâi la ora 11, după aceea am mai sunat după patru ore și jumătate, la trei jumătate. Abia atunci a venit poliția, după al doilea apel…”, declara Ionuț Caraivan.
Contactat telefonic, cel acuzat de violențe a declarat, pentru evenimentgr.ro:
„Da, a fost o dispută cu acest individ. Dar la vremea respectivă, el era în stare de ebrietate, eu mergeam cu soția și cu încă două persoane la o pomană. M-am oprit la magazin, voiam să mai cumpăr câte ceva, și Caraivan Ionuț a început să îmi adreseze cuvinte urâte, în condițiile în care eu întrebasem doi cetățeni cum li s-a părut de ziua comunei. El a continuat cu injurii, mai mult, m-a agresat, mi-a rupt tricoul pe care îl aveam…E drept, i-am reproșat faptul că patronul pentru care lucrează, deși se folosește de străzile și utilitățile localității noastre, nu plătește niciun leu la bugetul local, și nici nu a sponsorizat, vreodată, cu vreun leu vreo acțiune în comună. Din contră, se ține de reclamații și plângeri…L-am lovit, dar nu în halul în care se plânge Caraivan Ionuț…Vom vedea ce va decide legea”, a încheiat primarul din Stănești.
La solicitarea evenimentgr.ro, Inspectoratul de Poliție al Județului Giurgiu ne-a transmis următoarele informații, cu privire la cele petrecute în dimineața de 9 septembrie, în comuna Stănești:
„La data de 9 septembrie a.c., ora 11,21, Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu a fost sesizat prin apel 112, de către un bărbat, din localitatea Stănești, județul Giurgiu, de faptul că ar fi fost agresat fizic de către un alt bărbat din localitate. La ora 15,01 victima a reapelat SNUAU 112, iar polițiștii au ajuns la fața locului la ora 15,31. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe.
Referitor la modalitatea de preluare și transmitere a apelului, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu a dispus efectuarea de verificări interne pentru stabilirea cauzelor care au generat creșterea timpului de reacție la eveniment”, se arată în răspunsul IPJ Giurgiu pentru evenimentgr.ro.
Cel puțin deocamdată, gura târgului afirmă, pe la colțuri de stradă, că la mijloc ar fi o tentativă de mușamalizare a cazului, lucru pe care l-au negat atât reprezentanții Poliției, cât și presupusul agresor din Stănești.