Zi plină pentru liberalii giurgiuveni, care au continuat seria întâlnirilor cu locuitorii din județ. Miercuri, 20 noiembrie, a venit rândul celor din Schitu să îi aibă ca invitați pe președintele CJ Giurgiu, Toma Petcu, și pe candidații liberali la alegerile parlamentare. Gazdă oficială a fost primarul comunei, Ionel Pașol, un lider cu adevărat dedicate comunității.
Împreună, am discutat despre planurile concrete pe care PNL le are pentru județul Giurgiu, pentru România, și despre cum putem să aducem mai multe beneficii comunităților locale prin măsuri sustenabile și realiste.
În cadrul întâlnirilor cu oamenii, am prezentat și programul candidatului nostru la Președinția României, Nicolae Ciucă, care propune o viziune clară și responsabilă pentru dezvoltarea țării noastre. Am subliniat importanța unei guvernări stabile, a investițiilor în infrastructură, educație și sănătate, dar și a măsurilor care să sprijine mediul rural și să aducă mai aproape de oameni beneficiile concrete ale unui stat modern.


Oamenii au fost receptivi și au arătat că înțeleg cât de important este să aleagă un viitor bazat pe muncă, implicare și profesionalism. Ne-au transmis problemele lor și nevoile comunității, iar acest lucru ne motivează să continuăm să luptăm pentru proiecte care să contribuie la creșterea calității vieții în toate colțurile județului, a declarant Toma Petcu la finalul întâlnirii.
De asemenea, și candidatul pentru Camera Deputaților, Aneta Matei, a fost impresionată de primirea de la Schitu, de interesul arătat de membrii comunității față de proiectele și direcțiile de dezvoltare gândite de liberalii giurgiuveni pentru județul nostru.
Comuna Schitu a fost locul în care ne-am întâlnit cu oamenii alături de primarul Ionel Pașol, un lider local care a demonstrat, mandat după mandat, ce înseamnă implicarea pentru binele comunității. Împreună cu colegii mei candidați la alegerile parlamentare, am discutat deschis despre viitorul județului Giurgiu și despre soluțiile pe care PNL le propune pentru România.




Am avut ocazia să le prezentăm cetățenilor direcțiile strategice ale programului nostru: investiții care să aducă mai aproape serviciile esențiale de fiecare comunitate, măsuri care să susțină dezvoltarea mediului rural și proiecte menite să asigure un trai mai bun pentru toți. Totodată, am vorbit despre viziunea candidatului nostru la Președinția României, Nicolae Ciucă, care promovează stabilitatea, unitatea și dezvoltarea durabilă a țării.
Am plecat din Schitu cu un sentiment de încredere și determinare, pentru că oamenii au arătat că își doresc continuitate, seriozitate și soluții reale. Ei au înțeles că doar printr-o echipă puternică, bine pregătită și unită, putem construi un viitor mai bun, nu doar pentru județul nostru, ci pentru întreaga țară, a încheiat Aneta Matei.
CMF 11240002
