19.8 C
Giurgiu
duminică,13 octombrie 2024
spot_img

Poliția Giurgiu bagă „sub preș” scandalul polițistului urmărit 30 de kilometri!

Inspectoratul de Poliție al Județului Giurgiu devine, din nou, protagonistul unui scandal. Un angajat al instituției a fost urmărit aproape 30 de kilometri și încătușat. Dar nu pentru multă vreme…

Polițistul din cadrul IPJ Giurgiu, despre care se spune că și-ar face veacul prin Vama Giurgiu, unde, contra unor sume de bani, înlesnea trecea Tirurilor prin Punctul de Frontieră ”peste rînd”, a fost urmărit și încătușat de polițiștii de frontieră, după 30 de kilometri și câteva focuri de armă trase în plan vertical.

Despre acest aspect, mai marii Poliției Județene nu au suflat niciun cuvânt. Totul a fost trecut sub tăcere, în speranța că nu se va afla nimic. Poate după ce acest subiect a devenit, deja, public, vor avea o poziție vis-a-vis de atitudinea agentului de la poliția giurgiuveană.

Doar  că povestea nu se oprește aici, scriu colegii de la giurgiu-news.ro. La nici 48 de ore după acest incident același polițist este filmat într-un local din Copaciu, unde se pare că primește ”tratație” gratis, cu mențiunea că localul în cauză este cunoscut pentru evaziune.

Acesta conduce o mașină de serviciu cu geamuri fumurii, lucru ce constituie contravenție pentru oamenii de rând, însă nu și pentru ”oamenii legii”.

Și, ca și cum nu ar fi fost de ajuns, omul legii se așează la aceeași masă la care petreceau evazioniștii din zonă, demonstrând faptul că le este foarte apropiat.

Evenimentele prezentate se întâmplă în condițiile în care Ministerul de Interne vine cu ordonanțe peste ordonanțe prin care modifică Codul Rutier, înăsprind sancțiunile împotriva oamenilor de rând. Pentru polițiști, însă, nu funcționează aceeași lege, după cum se vede, iar sancțiunile împotriva celor care nu își fac datoria sunt ”apă de ploaie”.

N.R. Așteptăm totuși un punct de vedere al conducerii IPJ Giurgiu, cu privire la situația prezentată.

Credit foto: www.giurgiu-news.ro

Credit video: „Activistul buzoian”

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole