Conform informațiilor furnizate de Casa Județeană de Pensii Giurgiu, la data de 14 august, a fost finalizat procesul de recalculare al pensiilor, în conformitate cu prevederile legii 360/2024 privind sistemul public de pensii. Totodată, au fost emise și deciziile de pensie, care au fost, mai apoi, transmise către Poșta Română.
„Este vorba despre un număr de 51.055 de beneficiari din sistemul public de pensii, ale căror pensii au fost recalculate. În mare parte – vorbim despre peste jumătate – vorbim despre o creștere a cuantumului pensiei, sau, după caz, pentru persoanele cărora, prin recalculare, a rezultat un cuantum mai mic al pensiei decât cel existent în plată, veniturile acestora nu au scăzut, rămânând cu același cuantum al pensiei din plată”, spunea directorul Casei Județene de Pensii Giurgiu, Marian Dumitru.
De asemenea, începând cu data de 16 august, Poșta Română a început distribuirea deciziilor de pensionare recalculate, cu confirmare de primire, la domiciliul beneficiarilor.
În cazul în care titularul deciziei nu este la domiciliu în momentul vizitei factorului poştal, documentul poate fi înmânat unui membru al familiei sau unei rude. Dacă nici aceştia nu sunt acasă, beneficiarul poate ridica ulterior documentul personal de la oficiul poştal la care este arondat. Procesul de distribuire a deciziilor de recalculare a pensiilor se va încheia cel târziu la data de 30 august 2024.