23.3 C
Giurgiu
luni,14 octombrie 2024
spot_img

Pentru încă cinci ani, producătorii de flori din Adunații Copăceni au siguranța unui spațiu pentru birouri, grație primarului comunei, Dan RUSU

Comuna Adunații Copăceni este renumită pentru florile ce ajung în piețe, sau în supermarketurile din țară, și, mai apoi, în grădinile sau în casele românilor. Toate sunt posibile grație Asociației Producătorilor de Flori „Muntenia” din comună, asociație ce a înțeles că numai împreună producătorii de flori pot deveni o adevărată putere.

Nici edilul comunei, Dan Rusu, nu a stat cu mâinile în sân, sprijinindu-i, permanent, și în măsura posibilităților, pe membrii acestei ascoiații. În aceste condiții, marți, 1 februarie, a fost semnată reînnoirea contractului de comodat cu Asociatia Producătorilor de Flori „Muntenia”, pentru următorii 5 ani. Prin acest contract se asigură un spațiu pentru birouri, care sa ducă la o bună funcționarea a Asociației, în sprijinul producătorilor locali. Spațiul respectiv aparține Comunei Adunații Copăceni, și este pus la dispoziția Asociației cu titlu gratuit.

Mai mult, primarul Dan Rusu ia în calcul ca, în viitor, să găsească inclusiv soluții pentru a-i sprijini pe membrii asociației să își realizeze un depozit la standarde occidentale, pentru ca produsele lor să fie cu adevărat Numărul 1 în România.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole