Precum un câine încolțit, disperat să se apere, care mușcă în toate părțile, așa sunt pesediștii în aceste ultime zile premergătoare alegerilor locale. Au ajuns până acolo încât amenință oamenii că, dacă nu le aduc un anumit număr de voturi, își pot pierde locul de muncă.
Este cazul comunei Gostinu, unde, pe surse, am aflat că cel care candidează la Primărie, din partea PSD, angajat al ANIF Giurgiu, umblă pe la punctele de lucru din comună, dar nu oricum, ci însoțit de șefa ANIF Giurgiu. Concret, Țîru Daniel, candidatul PSD, întocmește „liste” cu fiecare angajat și cu membrii cu drept de vot din familiile acestora, pentru a ști pe câte voturi se bazează.
Mai mult, acesta ar merge până acolo încât îi amenință pe aceștia cu pierderea locului de muncă, în cazul în care nu vor vota „așa cum trebuie”.
