Sărbătorile Pascale sunt, pentru cei mai mulți dintre noi, prilej de revedere cu cei dragi, cu masa plină de bunătăți și cadouri de la Iepuraș. Pentru noi este și un moment de a reaminti că în comunitatea noastră sunt și oameni mai puțin norocoși, iar rolul nostru este de a fi alături de ei ori de câte ori putem.
OFL Municipiu Giurgiu a dăruit câteva pachete cu alimente unor familii nevoiașe din oraș, care ne-au primit cu multă bucurie și recunoștință. Le mulțumesc doamnelor inimoase care s-au implicat în această acțiune, mă bucur să văd că organizația noastră este activă și implicată în comunitate. Mulțumiri speciale domnului președinte Dan Motreanu, care a sprijinit acțiunea noastră, spunea președintele OFL Giurgiu, Elisabeta Mihalcea.








De altfel, de lăudat este implicarea PERMANENTĂ a președintelui filialei județene a PNL Giurgiu, Dan Motreanu, în problemele comunității, județului și municipiului. Acesta, deși nu este născut sau crescut la Giurgiu, a fost, de fiecare dată, mult mai aproape decât alți lideri politici, ce se declară „giurgiuveni”.
„Mă simt giurgiuvean, atâta timp cât locuitorii acestui județ și municipiu m-au „adoptat”, într-o oarecare măsură. Și nu, nu găsesc județul cu ajutorul aplicațiilor pe telefon, ci chiar cunosc problemele pe care le au atât reprezentanții autorităților publice locale, cât și oamenii simpli, oameni cu care am avut ocazia să interacționez. Și acum, în prag de sărbători Pascale, le doresc tuturor multă sănătate, lumină în suflet, și împliniri! Un Paști fericit tuturor”, preciza Dan Motreanu, la scurt timp de la finalizarea acțiunii.