Tinerii liberali au organizat o mini excursie la Aerodromul din localitatea Letca Noua pentru cei peste 50 de copii din centrele de plasament giurgiuvene, cu ocazia zilei de 1 Iunie.
În cadrul evenimentului organizat de membrii Asociației „Aviația pentru tineret” au fost expuse și prezentate mai multe tipuri de aeronave și obiecte de zbor. Totodată, tinerii și copiii prezenți au avut ocazia să asiste la un show aviatic special susținut de piloți profesioniști și militari, secondați de studenți de la facultatea de aeronautică.
Copiii și tinerii României au nevoie mai mult ca oricand de speranță, încredere și curaj, aviația sportivă poate deschide calea spre viață oricărui copil și tânăr dornic de a-și trăi și perfecționa pasiuni sănătoase, nobile pentru dezvoltarea și formarea sa socială. La mulți ani tuturor copiilor din lume! declara, la scurt timp de la finalizarea evenimentului, liderul TNL Giurgiu, Adrian Chiran.