O nouă misiune, astăzi 8 martie, de „Ziua Internațională a Femei” și „Ziua Mamei” pentru polițiștii de penitenciare care au dăruit flori și mici cadouri femeilor în zone publice din oraș.
Alături de polițiștii de penitenciare, la eveniment, au participat un număr de 5 deținuți repartizați să execute pedeapsa închisorii la regim deschis care au oferit doamnelor felicitări confecționate de aceștia în cadrul Atelierului ocupațional.
Acțiunea s-a derulat în acord cu obiectivele asumate la nivel național prin Strategia Națională de Reintegrare Socială, urmărindu-se dezvoltarea unui cadru favorabil de petrecere a timpului liber prin participarea activă la viața socială, diminuarea efectelor încarcerării și a stării psihice negative.
Penitenciarul Giurgiu urează, cu ocazia Zilei de 8 martie, tuturor femeilor și mamelor un călduros “La mulți ani!”