Sâmbătă, 19 octombrie, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a fost, împreună cu senatorul PNL Toma Petcu (ales președinte al Consiliului Județean Giurgiu la alegerile locale din această vară), oaspetele primarului comunei Comana, Aurel Enache. Cu toții au participat la o vizită de lucru în Parcul Natural Comana, în cadrul căreia s-au discutat aspecte tehnice legate de faptul că, în această perioadă de secetă, râul Neajlov nu a mai avut capacitatea și debitul necesar pentru a asigura nivelul minim de apă în delta Neajlovului. Practic, principala componentă a acestui parc natural, delta Neajlovului, riscă să fie pusă în pericol.
Ținând cont că infrastructura de protecție a malurilor și digurile care protejează și care fac ca delta Comana să existe sunt în proprietatea Consiliului Județean, am discutat împreună cu domnul ministru și cu domnul primar câteva proiecte importante pe care să le elaborăm în viitor și să le finanțăm pe zona de mediu, prin resursele pe care le poate aloca Ministerul Mediului. Unul dintre aceste proiecte vizează supraînălțarea digului de protecție și retenție a apei, astfel încât să asigurăm un nivel minim de peste 1,50 m la cota deversorului, pentru a ne asigura că există permanent suficientă apă în delta Neajlovului, preciza Toma Petcu, la finalul întâlnirii.



Totodată, proaspătul președinte al Consiliului Județean Giurgiu afirma faptul că această minune a naturii, situată la circa 30 de kilometric de Capitală, trebuie neapărat să rămână în viață. Prin urmare, este esențial să salvăm toate speciile de plante și animale și să asigurăm în continuare fluxul de vizitatori, care este, în medie, de peste 50-60 de mii de persoane pe an. Practic, dacă nu reușim să salvăm delta Comana, ar exista un pericol pentru întreaga localitate din punct de vedere al dezvoltării economice, mai declara Toma Petcu.
Totodată, acesta mai preciza că, alături de primarul Adrian Enache, va depune toate eforturile necesare pentru redactarea acestui proiect și pentru obținerea avizelor și autorizațiilor necesare. La rândul său, ministrul Fechet i-a asigurat pe cei doi că îi va sprijini prin asigurarea sursei de finanțare pentru implementarea proiectului.
În concluzie, această întâlnire a fost un pas important în găsirea soluțiilor concrete pentru protejarea deltei Neajlovului și a Parcului Natural Comana. Colaborarea între autoritățile locale, Consiliul Județean și Ministerul Mediului este esențială pentru a asigura viitorul acestui ecosistem unic, vital atât pentru biodiversitate, cât și pentru dezvoltarea economică și turistică a zonei. Ne angajăm să continuăm eforturile pentru a implementa proiectele discutate și pentru a garanta că delta Comana rămâne o oază naturală, protejată și accesibilă generațiilor viitoare, a încheiat Toma Petcu.
