Aflați într-o permanentă campanie electorală, unii foști conducători de urbe pare că uită de la mână până la gură că, atunci când aruncă zoaie asupra actualei conduceri a Primăriei, la bază vina le aparține. Ca pe o ciorbă mereu reîncălzită, și repetând obsesiv aceleași cuvinte de caracterizare, este scoasă în față o investiție marca Barbu, care nu a însemnat, pentru municipiul nostru, decât bani aruncați pe apa…canalului Sf. Gheorghe!
Un ponton prăbușit, și un dig construit Dumnezeu știe cum și care acum este demolat, clădiri pentru ambarcațiuni nautice proiectate sub nivelul de inundație, acesta este proiectul de amenajare Canal Cama, lăsat moștenire de anteriorul primar.
Ceea ce „uită” să precizeze gurile rele care umplu, acum, facebook-ul cu acuzații, este faptul că, de fapt, motivul administrației trecute de a construi barajul, construcția hidrotehnică devenită acum ghimpele din coastă, a fost chiar cota de inundații neluată în calcul. Și, ca să nu dea bani înapoi fosta administrație, hop! Soluția! Barajul!!!
Aflată în pericol de inundare prin capilaritate, Cetatea lui Mircea a devenit obiectul principal de realizare a „minunii giurgiuvene” la care acum muncesc buldoexcavatoarele la demolare.
Dar cel mai important aspect – pe care cârcotașii de serviciu uită să îl menționeze – este faptul că această investiție, bună, rea, trebuia finalizată în anul 2018! Doar că între anii 2015 – 2018 nu a fost nicio criză, deci nu exista motiv de întârziere a lucrărilor. Apoi, au urmat 2019 și parte din 2020, când la „butoanele” Primăriei era tot administrația Barbu…!
Și atunci, întrebăm și noi, retoric: unde e vina actualei administrații? Poate că, mai în glumă, mai în serios, Adrian Anghelescu ar putea fi „condamnat” și scos la tablă și pentru ploile care cad sau nu, ori pentru cutremurele din Japonia!
Revenind la lucruri mai serioase, pentru proiectul de amenajare al Canalului Cama nici măcar nu a existat un consultant sau un proiectant cu studii hidrotehnice. Mai mult, pasarela care acum zace jumătate scufundată a fost greșit proiectată, în sensul că greutatea era mai mare decât era normal, și în aceste condiții, pontonul s-a rupt, efectiv, în două, sub presiunea greutății. Așa a fost găsit la preluarea mandatului de către Adrian Anghelescu. Și tot la capitolul „uitat” trecem, dacă ne este permis, și faptul că în proiectul initial al pontonului s-a renunțat la oțelul laminat, care a fost înlocuit cu PLASTIC (???!!!!), în baza deciziilor unora care nu erau specialiști, nici în construcții nautice, nici hidrotehnice!
Și, ca să nu fim acuzați de răutate sau dezinformare, iată ce scriau, cu ceva timp în urmă, colegii de la puterea.ro:
„Sub pretextul că rețeaua de capilaritate a canalului Cama ar pune în pericol vestigiile și ruinele cetății lui Mircea cel Bătrân, Nicolae Barbu a dispus realizarea unui baraj la podul Bizetz din Giurgiu. Numai că acest baraj s-a dovedit a fi doar un paravan pentru a acoperi dezastrul unui proiect european din acea zonă-trei clădiri, o pasarelă și o scenă plutitoare, proiectate sub nivelul maxim de inundație al Dunării. Astfel, în 2016, după doar câteva luni de la finalizarea lucrărilor, aceste investiții au fost inundate fiind în pericolul de a da înapoi banii europeni.
Ca urmare a acestei situații, primarul Nicolae Barbu a dispus, la acea vreme, construirea în regim de urgență a unui baraj în zona podului Bizetz, a cărui finalizare trebuia făcută în două etape. Dar, atenție, acest baraj a fost construit din fonduri de la buget local, și chiar a primit autorizație de construcție, deși nu era proprietatea primăriei, ceea ce era ilegal, întrucât doar capetele de mal ale podului aparțineau municipalității, iar ,,fundul“ canalului Cama aparține Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF).
Prima soluție pentru construirea acestui baraj a fost una foarte proastă, prin care s-au executat lucrări hidrotehnice de mântuială care nu au rezistat și, ulterior, au fost luate de ape. Abia după aceea, Nicolae Barbu și-a dat seama de prostia făcută și a cerut un proiect hidrotehnic de la specialiștii de la Facultatea de Hidrotehnică din București. Acest proiect a costat 1.000.000 de euro. Cea de a doua fază a acestui proiect a constat într-o poartă batardou hidraulică, care să permită trecerea navelor, plus pontoanele cu pompele de irigat pentru canalul strategic de irigare Giurgiu- Răzmirești. Întrucât nu s-a finalizat barajul cu ușa batardou, ANIF a dat în judecată Primăria Giurgiu și a câștigat procesul, instanța dispunând desființarea barajului pe banii Primăriei Giurgiu.
Ca urmare a deciziei instanței, Primăria Giurgiu este obligată să deschidă acest baraj făcut ilegal de către fostul edil Nicolae Barbu, pe banii muncipalității, pentru că ANIF are în derulare un proiect european de 60.000.000 de euro pentru canalul Giurgiu-Răzmirești, ce vizează reparația unor bare cu pompe de irigat, cât și stația de pompare. Trebuie precizat că aceste pompe cu tot cu barje sunt foarte importante în caz de secetă, fiind echipate pentru a pompa apă direct din Dunăre și a iriga terenurile agricole.
Ori, prin acest canal făcut ilegal de Nicolae Barbu, ANIF nu poate să-și ducă ducă barjele cu pompele de irigat aflate la capătul canalului Cama. Ca atare, prin acest baraj ilegal, fostul primar PP-DD, PSD, Pro-România și acum iar PSD, Nicolae Barbu, omul susținut de Niculae Bădălău și Victor Ponta, a păgubit bugetul local cu vreo 2.000.000 de euro, dar a și blocat proiectul european de 60 de milioane de euro al ANIF-ului.
Și atunci, cum rămâne cu veșnica ciorbă reîncălzită, domnilor „tăvălitori” de pe facebook și nu numai???
