13.2 C
Giurgiu
vineri,1 decembrie 2023
spot_img

Lumânările de la ușă au băgat spaima în locatarii unui bloc din municipiu

26 de persoane, dintre care trei copii, dar și patru animale de companie (câini și pisici) au fost evacuate, azi-noapte, din apartamentele în care locuiau, în urma unui incendiu produs pe casa scării. Evenimentul a avut loc într-un bloc turn, situat pe șoseaua București din municipiul Giurgiu.

Oamenii au simțit un miros puternic de fum pe scară și au sunat la 112.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, o descarcerare, o ambulanță SMURD, o ambulanță SAJ, echipaje de poliție și jandarmi.

Pompierii au constatat că incendiul se manifesta la etajul cinci, acolo unde au ars parțial două plăci de rigips care erau depozitate pe scară, ghivece cu flori, o masă și cabluri electrice, de televiziune și de internet.

Echipajele medicale au preluat două femei în vârstă de 45 și 67 de ani, care s-au speriat din cauza incendiului. Acestea au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Pe holul de la etajul cinci, s-a deteriorat peretele scării pe o suprafață de aproximativ patru mp. Pompierii au reușit să limiteze propagarea incendiului la apartamentele de pe scară.

Cel mai probabil, evenimentul a fost provocat de lumânările lăsate aprinse la una dintre uși, în memoria unei persoane care a decedat. Proprietarii nu se aflau la domiciliu în momentul producerii incendiului.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole