3.7 C
Giurgiu
vineri,12 decembrie 2025
spot_img

Locuințele persoanelor vulnerabile urmează să fie reabilitate gratuit, cu fonduri europene

Anunțul a fost făcut, cu puțin timp în urmă, de președintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu.

Acesta preciza faptul că Guvernul României folosește fonduri europene pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuințe, actul normativ aprobat de Guvernul României prevăzând că finanțarea unor proiecte pentru creșterea performanțelor energetice a blocurilor de locuințe se poate asigura din fonduri europene nerambursabile aferente Politicii de coeziune. În aceste condiții, 95% din costuri sunt asigurate din fonduri europene și de la bugetul de stat, în timp ce autoritățile locale și asociațiile de proprietari asigură 5% din costuri.

Conform actului normativ, sumele nu se recuperează de la următoarele categorii de proprietari, fiind considerate cheltuieli de natură socială:

« persoane cu handicap sau familii cu persoane cu handicap aflate în întreținere;

« persoane singure sau familii care au realizat, în ultimele trei luni, venituri medii nete lunare pe persoană singură sau membru de familie sub câștigul salarial mediu net pe economie;

« veterani de război şi soți/soții supraviețuitori/supraviețuitoare ai/ale acestora;

« pensionari, indiferent de statutul acestora, ale căror venituri medii nete lunare pe persoană singură/membru de familie sunt sub câștigul salarial mediu net pe economie;

« persoane aflate în sărăcie energetică.

Pe de altă parte, unitățile de cult vor avea acces la fonduri europene pentru reabilitarea patrimoniului istoric și valorificarea acestuia, mai spunea liderul liberalilor giurgiuveni, europarlamentarul Dan Motreanu.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole