Pe vremea lui Victor Ponta, în PSD se purta, de la cel mai înalt nivel, sistemul „copy-paste”. De altfel, așa fusese „botezat” întâi-stătătorul vechiului PSD. Se credea că, după așa-zisa reformare, se vor reforma și obiceiurile. Numai că, ce să vezi…s-a întâmplat fix pe dos! Adică, pesediștii continuă, cu stăruință, să persiste în vechea manieră a „copy-paste”-ului.
Cele mai elocvente exemple sunt, bunăoară, reprezentanții PSD-ului giurgiuvean: deputatul Elena Dinu și prefectul județului (care, chiar dacă declară că nu e membru, este totuși în mod clar apropiată a PSD), Florentina Stănculescu.
Dar, să le luăm pe rând…
Pe data de 26 mai, la Școala Gimnazială nr. 1 Malu Spart, Consiliul Județean Giurgiu, a organizat, în colaborare cu senatorul liberal Nicoleta Pauliuc, președinta Comisie de Apărare din Senatul României, și în prezența reprezentanților Agenției Naționale Antidrog și Inspectoratului de Poliție Giurgiu, o întâlnire interactivă pe tema consumului de droguri, în cadrul căreia elevii au aflat despre pericolele consumului de droguri și cum pot să evite astfel de tentații. Subiectul, deloc ușor, a fost abordat într-o manieră interactivă, cu multe informații valoroase pentru copii. Este o inițiativă personală a vicepreședintelui CJ Giurgiu, Elisabeta Mihalcea, în contextul parteneriatului pe care instituția pe care o reprezintă îl are cu Agenția Națională Antidrog.
„În fața unui fenomen atât de grav precum consumul de droguri în școli avem două variante: ne uităm șocați cum copiii noștri cresc într-un astfel de mediu toxic sau luăm atitudine. Am ales a doua variantă.

Alive, not high este îndemnul sub care am demarat campania CJ Giurgiu de prevenire a consumului de droguri în școli, printr-un eveniment organizat astăzi (n.r. 26 mai) la Școala Gimnazială nr. 1 Malu Spart.

Le mulțumesc invitaților pentru prezență și cadrelor didactice pentru deschidere. Vom continua proiectul în alte școli din județul Giurgiu, în perioada imediat următoare. Nu avem voie să ignorăm acest fenomen, iar prevenția este cea mai utilă abordare. Pentru viitor și pentru copiii noștri”, declara Elisabeta Mihalcea, la încheierea evenimentului.
SURPRIZĂ! Aproape două săptămâni mai târziu, mai exact joi, 8 iunie, PSD Giurgiu, prin deputatul PSD Elena Dinu, organiza o întâlnire similară la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Bolintin Vale. Ca o informație suplimentară, orașul Bolintin Vale fusese inițial în vizorul Elisabetei Mihalcea pentru organizarea evenimentului ALIVE NOT HIGH, numai că directoarea instituției a refuzat-o, „politicos”, spunând că nu are cum să organizeze evenimentul pentru că…ESTE GREVĂ! Ce să vezi, două săptămâni mai târziu, nu mai era grevă, iar PSD Giurgiu a fost primit cu brațele deschise de conducerea instituției de învățământ. Pe de altă parte, „interesul” manifestat a fost unul pe măsura organizatorilor: din circa 1500 de elevi înscriși (cărora li se adaugă și elevii de gimnaziu de la școlile din zonă) au fost prezenți…200! Adică circa 13%! Deci, copiii au mirosit, cel mai probabil, izul de „copy-paste” al PSD Giurgiu!

Și, ca și cum nu era de ajuns, cu o zi înainte de faza de la Bolintin Vale, un alt reprezentant al PSD o comite, de această dată GRAV DE TOT! Mai exact, marți, 6 iunie, cu surle și trâmbițe, Instituția Prefectului Județului Giurgiu anunța organizarea unei conferințe de presă joi, 8 iunie, la sediul instituției, invitați fiind medicii turci implicați în parteneriatul realizării unui compartiment de neurochirurgie la Spitalul Județean Giurgiu.
CULMEA! Cu doar o zi înainte de anunțui Prefecturii Giurgiu, la Spital avusese loc o conferință de presă, cu exact aceeași temă și cu – EXACT – aceiași invitați!! Doar că, ce să vezi…CJ Giurgiu avea tot dreptul să fie prezent la acea conferință de presă, în condițiile în care Spitalul se află în subordinea sa…Pe semne că cineva i-o fi atras atenția Prefectului Florentina Stănculescu asupra penibilului situației, și, în dimineața conferinței, când mai tot reprezentantul presei giurgiuvene se pregătea de zor să ajungă la eveniment (adică la ora 6,41, în condițiile în care conferința urma să înceapă la ora 8,00!!), după cum se poate observa în imaginile de mai jos.


Motivele „obiective” au apărut imediat, prin mesajul inițiatorului proiectului…

În concluzie, la PSD Giurgiu ori e lipsă acută de idei, ori liberalii giurgiuveni chiar au idei și inițiative cu adevărat pentru oameni. Numai că social-democrații demonstrează, cel puțin prin aceste recente „bravuri”, faptul că e mai ușor să furi munca altuia, să te împăunezi cu ea, ca și cum ți-ar aparține 100% și ca și cum tu, pesedist de seamă, ai inventat roata și ai ieșit cu ea pe piață! Dar, ce să vezi, giurgiuveanul știe să discearnă între o inițiativă originală și un fake copiat, prost, și fără vreo îmbunătățire!
